Donald Trump susţine că declaraţiile sale despre Kim Jong-Un au fost citate intenţionat greşit

0

Preşedintele american Donald Trump a acuzat duminică ziarul Wall Street Journal – unul dintre cotidianele cele mai respectate din ţară – că l-a citat intenţionat greşit atunci când liderul de la Casa Albă s-a referit la relaţiile sale cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un, informează AFP.

Sâmbătă, purtătoarea de cuvânt al Casei Albe, Sarah Sanders, a declarat că, în fraza citată de WSJ (“Probabil am o relaţie foarte bună cu Kim Jong-Un”, care poate lăsa să se creadă că cei doi lideri sunt în contact), verbul fusese de fapt folosit la modul condiţional. Sanders îşi însoţise mesajul pe Twitter de un banner pe care scria: ‘Fake News’. În ceea ce-l priveşte, cotidianul îşi menţine versiunea pe care a relatat-o iniţial.

Însuşi preşedintele Donald Trump a revenit asupra subiectului, scriind pe Twitter duminică dimineaţă: “Wall Street Journal a relatat în mod fals că le-aş fi spus că ‘am o relaţie foarte bună cu Kim Jong-Un’ (din Coreea de Nord). Evident că n-am spus asta. Din fericire acum înregistrăm conversaţiile cu reporterii… şi ei ştiu exact ceea ce am spus şi ceea ce am vrut să spun. Au vrut doar să aibă o ştire-bombă. FAKE NEWS!”

Atât Casa Albă, cât şi Wall Street Journal au difuzat pe Twitter înregistrarea audio a frazei rostite în timpul interviului şi, remarcă AFP, se pare că dreptatea este de partea preşedintelui Trump, cu toate că respectivele cuvinte nu se aud prea bine, în engleză diferenţa fiind minoră: între ‘I have’ (am) şi ‘I’d have’ (aş avea).

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.