DORIN GLIGOR: NEÎNCREZĂTOR CĂ SE FACE DESCENTRALIZARE

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara cu atribuţii de preşedinte, Dorin Gligor spune că este nevoie de descentralizare, însă Guvernul tratează acest aspect cu superficialitate, motiv pentru care nu poate accepta sub nicio formă varianta Executivului. Declaraţia vine după ce Guvernul a elaborat un nou proiect de descentralizare, prevăzut să fie iniţiat în perioada imediat următoare, care conferă consiliilor judeţene atribuţii sporite, prin transfer de competenţe. Precedentul proiect, iniţiat în 2013, a fost declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională.