Drumul spre Sarmizegetusa Regia se redeschide parțial!

Drumul judeţean care duce până la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, se redeschide, începând de miercuri dimineaţa, pentru autoturisme, astfel că turiştii vor putea ajunge cu maşinile până în parcarea de la intrarea pe aleea pietonală, a informat Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara. 

Din 8 august se redeschide parțial circulația rutieră spre situl Sarmizegetusa Regia. Accesul pe DJ 705A, pe sectorul cuprins între remiza Valea Albă și parcarea de la intrarea pe aleea pietonală, este permis deocamdată doar autoturismelor!
 
Ca urmare a intervenției susținute pentru degajarea părții carosabile de masa mare de pământ, resturi vegetale și bolovani desprinși de pe versanți, vă informăm că pe Valea Albă reia circulația rutieră începând de mâine dimineață. Deocamdată, spre Sarmizegetusa Regia, vor avea acces doar autoturismele.
 
Din motive de siguranță, autocarele vor putea urca doar până la intersecția aflată la intrarea pe Valea Albă, iar ocupanții lor își vor putea continua drumul pe jos, pe o distanță de circa 5,5 kilometri.  
Reamintim că în după-amiaza zilei de 26 iulie și în noaptea de 26 spre 27 iulie 2018, în urma fenomentelor meteo extreme produse în zona Munților Șureanu, au avut loc alunecări de teren pe versantul Fețele Albe care au blocat complet accesul auto și pietonal pe DJ 705A, în zona Valea Albă. De asemenea, pe zona pietonală instituită pe sectorul din drumul județean DJ 705A, între km 36+525 – 37+370, s-au semnalat alte două alunecări de teren care au îngreunat accesul.  
Pentru degajarea carosabilului şi repararea drumului, CJ Hunedoara a alocat suma de 1,1 milioane din bugetul propriu.