Evoluția testelor realizate în perioada 02-15.03.2020

Autoritățile naționale depun eforturi în mod constant pentru creșterea capacității de testare privind infectarea cu noul tip de coronavirus (COVID – 19).

În acest moment analizele pot fi efectuate în 8 centre medicale, trei în București și câte unul în Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța și Craiova.
În prezent se depun eforturi pentru operaționalizarea câte unui centru de analize în cât mai multe județe.
În acest sens se desfășoară procesul de instruire a personalului și de achiziție sau relocare a echipamentelor necesare pentru efectuarea testelor.
La această dată sunt disponibile la nivel național 1.524 teste pentru diagnosticare moleculară.
Acestora li se adaugă alte 10.000 de teste pentru diagnosticare moleculară și 40.000 de teste rapide care au fost achiziționate deja și vor fi distribuite către centre în această săptămână.