Facebook va crea 10.000 de locuri de muncă în Uniunea Europeană, în următorii cinci ani!

Compania a anunțat că noile locuri de muncă, de înaltă calificare, vor contribui la dezvoltarea așa-numitului metavers.

Metaversul este o lume online. Oamenii se pot juca, pot lucra și comunica într-un mediu virtual.

Rețeaua de socializare a transmis că recrutează specialiști pentru a dezvolta o „nouă fază a experienţelor virtuale interconectate folosind tehnologii precum realitatea virtuală şi augmentată.”

„Metaversul are potenţialul de a ajuta la deblocarea accesului la noi oportunităţi creative, sociale şi economice. Iar europenii îl vor modela chiar de la început”, se arată într-un comunicat al companiei, potrivit BBC.

Anunțul a venit în contextul în care gigantul tehnologic se confruntă cu un scandal de proporții. Compania se află în vizorul autorităților de reglementare la nivel mondial, din cauza politicilor sale privind moderarea conținutului.

Locurile de muncă create în următorii cinci ani vor include „ingineri foarte specializați”. Investițiile în UE au oferit numeroase avantaje, inclusiv accesul la o piață largă de consum, universități de primă clasă și oameni foarte talentați, a mai transmis Facebook.

Rețeaua de socializare a făcut din construirea metaversului una dintre marile sale priorități, iar CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, a fost motorul acestui concept.

Recent, în luna septembrie, compania a investit 50 de milioane de dolari în finanțarea grupurilor non-profit pentru a ajuta la „construirea responsabilă a metaversului”. În iulie, reprezentanții companiei au transmis că metaversul va face parte din Facebook Reality Labs, grupul său de realitate augmentată şi realitate virtuală.

Totuși, dezvoltarea metaversului ar putea să dureze între 10 și 15 ani. Unii critici spun că acest ultim anunț este conceput pentru a restabili reputația companiei și pentru a distrage atenția, după seria de scandaluri din ultima vreme.