Firme de închirieri auto înșelate de un hunedorean

Un bărbat din municipiul Hunedoara a fost acuzat că a intrat într-o rețea care se ocupa cu furtul autoturismelor de la societățile de închirieri. Hunedoreanul nu avea permis de conducere și acționa în baza unor acte false, astfel că a reușit să înșele mai multe firme din zona Maramureșului. Potrivit anchetatorilor, individul a făcut pagube de zeci de mii de euro după ce a reușit să pună mâna pe autoturisme de lux.

”În data de 26.09.2019, inculpatul a procedat la închirierea autoturismului de la persoana vătămată, având termen de restituire în data de 03.10.2019, însă l-a restituit mai devreme, respectiv în data de 01.10.2019. Apoi, în data de 01.10.2019, în jurul orei 17:00, în baza unei înțelegeri prealabile avută cu inculpații (…) s-a prezentat la punctul de lucru aparținând persoanei vătămate, unde a precizat că dorește să închirieze un autovehicul. În baza acestei solicitări, a fost încheiat Contractul de închiriere nr. 1/01.10.2019, inculpatul prezentând la întocmirea contractului cartea de identitate și un permis de conducere fals, model britanic. (…)Pe urmă, în seara zilei de 01.10.2019, inculpații au plecat cu autovehiculul marca Mercedes Benz, model GLK către localitatea Sascut, cu scopul de a-l înstrăina”, se arată în dosar.

Hunedoreanul a procedat în alte trei rânduri în mod asemănător, după ce primea indicații și banii necesari pentru închiriere de la capii rețelei. Toți au fost prinși după ce au încercat să vândă un autoturism de lux la un preț de 20 de ori mai mic față de valoarea de piață a mașinii.