Funcționari publici învinuiți de corupție

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 28 noiembrie 2023, a inculpaților:

G.A.M., în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în forma continuată și a participației improprii,
– spălarea banilor, în formă continuată,

G.E.N., în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în forma continuată și a participației improprii,
– spălarea banilor, în formă continuată,
– fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată,
– uz de fals, în formă continuată și

G.V.C., în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– spălarea banilor, în formă continuată,
– complicitate la fals intelectual în forma participației improprii.

În cauză s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 28 noiembrie 2023, față de șapte inculpați, printre care și inculpatul BOGDAN FLORIN, inspector în cadrul Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale (D.G.I.T.L.) Sectorului 1, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un notar public, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În prezenta cauză se efectuează cercetări cu privire la comiterea, în perioada 2014-2023, de către mai multe persoane, printre care și inculpații menționați mai sus, a unor infracțiuni în vederea obținerii pe nedrept a unor imobile (24 terenuri), aflate în proprietatea statului, situate pe raza municipiului București (sectoarele 1 și 2). În contextul menționat mai sus, inculpații G.A.M., G.E.N. și G.V.C. au constituit un grup infracțional organizat, la care ulterior au aderat și alte persoane, printre care și o parte dintre ceilalți inculpați, cercetați în prezenta cauză.
Ca și mod de operare, inculpații ar fi identificat inițial terenuri aflate în proprietatea statului ca urmare a dispunerii în trecut a unor măsuri de expropriere după care, prin întocmirea și folosirea unor sentințe civile judecătorești false, datate în anii 1997-2000, ar fi pretins în fața notarilor publici și a altor instituții de stat că au dobândit acele terenuri prin uzucapiune. Ulterior, aceștia ar fi solicitat emiterea actelor de dobândire a proprietății și înscrierea lor pe rolul fiscal ori intabularea funciară.
Sentințele respective ar fi fost redactate de către inculpați pe numele unor persoane cu o situație materială precară, ce nu ar fi avut niciun drept asupra terenurilor și cărora li s-ar fi indicat și ce anume să declare în fața autorităților referitor la modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate asupra acestora.
În unul dintre cazuri, inculpații ar fi beneficiat de ajutorul notarului public și a inspectorului Bogdan Florin, din cadrul D.G.I.T.L. Sector 1, care nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară și care ar fi permis dobândirea imobilului respectiv fără o minimă verificare a veridicității documentelor puse la dispoziție.
Ulterior, după înregistrarea frauduloasă a dreptului de proprietate pe numele persoanelor interpuse, terenurile ar fi fost vândute mai departe printr-un circuit complex, de spălare a banilor.
În prezent, pe multe dintre terenurile respective sunt construite ansambluri de locuințe ori clădiri de birouri. De precizat este faptul că, într-una dintre clădirile de birouri, funcționează sediul unei secții de poliție, pentru al cărei spațiu se plătește chirie și în prezent unuia dintre inculpați.
Profitul obținut de membrii grupului din tranzacționarea ulterioară a acelor terenuri depășește suma de 10 milioane de euro. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.