GCS: Peste 10.000 de noi cazuri în ultimele 24 de ore!

Grupul de Comunicare Strategică a publicat ultimul bilanţ al pandemiei COVID-19 în România. Astfel, în ultimele 24 de ore a fost înregistrat un nou număr uriaş de noi cazuri de infectare cu coronavirus.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 10.108 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.334 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 9.596 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 18.11.2020 (10:00) – 19.11.2020 (10:00) au fost raportate 167 de decese (91 bărbați și 76 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 8 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 41 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 59 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani.
160 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți nu a fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.447.
Dintre acestea, 1.131 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.808.279 teste.
Dintre acestea, 36.963 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.954 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 16.009 la cerere.