Gheorghe Dincă, bărbatul care ar fi omorât fetele din Caracal, cercetat pentru omor calificat

Bărbatul care ar fi omorât fetele dispărute din Caracal, Gheorghe Dincă, este cercetat acum pentru omor calificat. Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
”Inițial dosarul s-a înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă judecătroia Caracal pentru infracțiunea de lipsire de libertate, având ca victimă minora de 15 ani. Ca urmarea a perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului, competența s-a declinat în favoare Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, astfel că în prezent urmărirea penală se efectuează sub aspectul infracțiunii de omor calificat.

Ultimele cuvinte ale Alexandrei, fata de 15 ani măcelărită în Olt: „Mă aflu într-o casă veche, are doi câini-lup…”

Discutăm de caracterul nepublic al urmăririi penale. În prezent se efectuează acea percheziție domiciliară, care nu a fost finalizată. Astfel că informațiile cu privire la actele procedurale, nu le putem face publice”, a spus Anca Anuța, prim procuror Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.
La locuinţa acestuia fiind găsite rămăşiţe care par a fi umane, dar şi bijuterii care ar fi ale adolescentei dispărute în această săptămână, au precizat reprezentanţii Poliţiei Române. Anchetatorii nu exclud ca printre rămăşiţele găsite într-un butoi să se afle şi cele ale fetei dispărute în aprilie. Poliţiştii şi procurorii din judeţul Olt anchetează dispariţia a două adolescente, care au plecat la date diferite către Caracal şi nu au mai revenit.
Una dintre fete a dispărut din aprilie, iar cealaltă a fost dată dispărută joi.

Alexandra a sunat disperată la 112 și a cerut ajutor. Dimineaţă la ora 4.00 se auzea – «Lasă-mă, că mă omori!». Au sunat și vecinii la 112. 

Alexandra Măceşanu şi Mihaela Luiza Melencu au fost văzute ultima dată în timp ce erau luate la ocazie.
Luiza Mihaela e de negăsit de aproape patru luni. Plecase de acasă pentru a scoate bani de la bancomat, din Caracal. Când s-a întors, a luat o maşină de ocazie şi a dispărut.