Guvernul a luat măsuri pentru creșterea accesului cetățenilor la resursele de gaze naturale

Executivul a aprobat, în ședința din 3 aprilie 2019, Hotărârea de Guvern pentru stabilirea cadrului general privind regimul juridic al contractelor de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, procedurile pentru acordarea concesiunilor, conținutul cadru al caietului de sarcini. Practic, a fost aprobat un act normativ care va duce gazul natural în cât mai multe case ale românilor. Astfel, statutul României de mare producător de gaze al UE va reprezenta, în mod real, beneficii pentru mai mulți români.
Am reușit să impulsionăm acest proces în doi pași: întâi, serviciul de utilitate publică a fost transferat de la Ministerul Energiei către autoritățile publice locale, în 2018; iar mai apoi Executivul a venit cu normele de aplicare fără de care procesul de extindere a rețelelor ar fi rămas pe loc.
Creșterea consumului înseamnă mai mult gaz extras din Marea Neagră rămas acasă, pentru uzul intern. Potrivit estimărilor, dublarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale din România ar crește consumul de gaz cu 3,5 mld. mc pe an la consumatorii casnici. Prin actul normativ aprobat de Guvern, primarii, cei mai implicați în construirea unor comunități înstărite, au „comanda” extinderii rețelelor de gaze, inclusiv către cele mai izolate localități din țară.
A fost schimbat un mecanism care va produce efecte pe toate planurile, de la standardul de viață al oamenilor, până la o creștere economică locală, limitată de lipsa exploatării resurselor.
Natalia – Elena Intotero,
Deputat PSD Hunedoara