Hoții prinși de polițiștii TF, trimiși la închisoare

Doi recidiviști din municipiul Petroșani sunt acuzați că au făcut o pagubă de peste 1 milion de lei, după ce au furat echipamente de pe tronsonul feroviar dintre Petroșani-Simeria. Hoții au acționat în mai multe zile, iar polițiștii le-au întins o capcană și i-au prins în flagrant.

Cei doi inculpați au fost trimiși în judecată iar dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Hațeg. Potrivit polițiștilor de la Transporturi Feroviare Hunedoara, suspecții au comis patru infracțiuni de furt calificat, dar au comis infracțiunea de distrugere sau semnalizarea falsă. ”Lucrătorii Postului de Poliție T.F. Petroșani au fost sesizați telefonic de impiegatul de mișcare cu privire la (…) sustragerea prin efracție, pe timp de noapte, din două dulapuri SCB, a 38 relee electromagnetice tip fișă, fiind pusă în pericol siguranța circulației pe infrastructura publică feroviară”, se arată în dosar. O zi mai târziu, polițiștii au fost sesizați de un alt furt de relee electromagnetice, iar acțiunea hoților a continuat. După primul furt, criminaliștii au pus o serie de capcane, aceștia folosind o substanță de culoare galben – verzuie la lumina naturală, iar la lumina razelor ultraviolete, este galben-fluorescent şi care în contact cu pielea, se colorează în galben fluorescent, substanță care a fost descoperită pe hainele inculpaților în momentul în care au fost prinși.”S-a procedat la conducerea celor două persoane și a autoturismului, la sediul Poliție orașului Hațeg, pentru examinarea criminalistică cu lampa cu raze UV (ultra violete), deoarece la data de 06.09.2021, organele de poliție transporturi au efectuat un număr de 22 capcanări criminalistice, pe releele electromagnetice tip fișă din dulapurile CFR. Cu ocazia examinării interioare a autoturismului, cu lampa cu raze UV s-a constatat că inculpatul zis ,,Pipăruși”, prezintă pete de reflexie fluorescentă pe următoarele: pe măna dreaptă interiorul și exteriorul acesteia, pe mâneca stângă de la bluză, pe gulerul din spatele bluzei, pe partea dreaptă a bluzei zona umărului, pe pantalonul piciorului drept în zona exterioară a genunchiului și pe adidasul purtat pe piciorul stâng”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Judecătoria Hațeg a dictat pedepsele în cazul celor doi
”În cauză este incidentă agravanta prevăzută de art. 229 alin. 3 litera f Cod penal – furtul privind instalații de siguranță și dirijare a traficului feroviar și componente ale acestora – întrucât cablurile releele sustrase de inculpați fac parte din categoria instalaţiilor de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, precum şi din categoria componente ale mijloacelor de transport aferente. Elementul material al infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă, s-a realizat prin distrugerea instalaţiilor de cale ferată, a bunurilor și dotărilor aferente infrastructurii feroviare”, arată instanța de judecată. Capul grupării de hoți a primit mai multe condamnări și va sta după gratii timp de 10 ani, după contopirea pedepselor. ”Secundul” său va sta în penitenciar 8 ani, 8 luni şi 198 zile au decis magistrații Judecătoriei Hațeg. Instanța a confiscat și autoturismul, deținut de unul dintre recidiviști, care a fost folosit la comiterea infracțiunilor.