Huila și lignitul sunt parte din securitatea României

0

România are nevoie de o strategie energetică deoarece cărbunele nu poate dispărea, este o problemă de securitate energetică, susține europarlamentarul Marian Jean Marinescu.

Potrivit europarlamentarului investițiile pentru infrastructura termocentralelor pe cărbune este comparabilă cu cea de la grupurile centralei de la Cernavodă.

 

“Avem nevoie de strategie energetică ieri, nu astăzi pentru că trebuie să știm, cărbunele nu poate dispărea, este o problemă de securitate energetică, mai ales la procentul pe care l-am ajuns la regenerabil, care mie mi se pare foarte mare, nu se poate să nu ai cărbune, să nu intervii imediat când ai nevoie. Pe de altă parte, nivelul de investiții în cărbune, ca să îl aducem la cerințele de astăzi, este comparabil cu nivelul de investiții în grupurile de la Cernavodă și atunci cineva trebuie să aleagă, facem atomic sau facem cărbune? Pe de altă parte, avem hidro, dacă tot avem atât de multă regenerabilă nu ar trebui să avem și o posibilitate de acumulare? Erau prevăzute două hidrocentrale să fie construite, una la Tarnița și una la Islaz (…) Deci cineva trebuie să decidă și asta este strategia energetică făcută cu consultare cu toată lumea”, a spus Marinescu la o dezbatere susținută la Tg. Jiu.

Atât șeful Diviziei Energetice a CEO, Ionel Ilie, cât și directorul Termoncentralei Paroșeni, Doru Vișan, au punctat faptul că statul român trebuie să se implice în susținerea investițiilor la companiile energetice, ei subliniind totodată că, în condițiile în care județele Gorj și Hunedoara depind, din punct de vedere social și economic, în proporție de circa 80% de minerit și energie, este necesară și o intervenție asupra viitoarelor efecte sociale legate de disponibilizarea masivă a personalului.

“Nu am primit din anul 2013 niciun ban pentru Planul Național de Investiții. Am depus multe proiecte și nu am primit nimic până în prezent, ei au motivat că din cauza birocrației. Suntem doar doi producători care am depus documentația necesară, completă, noi și de la Petrom, dar nu am primit absolut nimic, ne-au zis că avem dreptul la acești bani, dar mai mult nu. Din această cauză, avem lucrările la grupul energetic nr 5 care sunt blocate de doi ani”, a spus Ionel Ilie.

 

La finalul dezbaterii, Marian Jean Marinescu le-a transmis celor prezenți că a reținut câteva propuneri interesante pe care le va introduce în amendamentele viitoarei Directive europene.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.