Hunedoara: Controale la firmele din industria lemnului, la Petrila și Petroșani.  Funcționari silvici amendați pentru ilegalități!

„În urma activităţilor de control, în cazul unei  societăţi comerciale au fost constatate încălcări ale legislației silvice în vigoare referitoare la modul de exploatare a materialului lemnos conform, motiv pentru care au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei. 

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au mai constatat faptul că un funcţionar nu a respectat prevederile legale privind modul de operare a datelor în programul SUMAL 2.0 pentru două partizi de masă lemnoasă pe picior la care au expirat autorizațiile de exploatare, motiv pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 3.000 lei.

Totodată, a fost identificat un alt funcţionar silvic, cu privire la care s-a stabilit că a expediat fără proveniență legală  27,580 mc de lemn de foc din specia fag și a primit și a depozitat fără documente legale de proveniență 26,124 mc material lemnos din specia rășinoase. Față de cel în cauză, a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 15.000 lei și măsura complementară de confiscare valorică a volumului de 27,580 mc lemn de foc din specia fag în valoare de 4.511,84 lei și confiscarea faptică a 26,124 mc material lemnos din specii rășinoase. ” au precizat reprezentanții IPJ-Hunedoara.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0720.640.955 pe Whatsapp sau Signal

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul: OBSERVATORUL TV NEWS PRESS SRL.
CONT LEI: RO38 RZBR 0000 0600 2276 8810, deschis la Raiffeisen BANK.


CITEȘTE ȘI:https://observatorulnational.ro/daca-vrei-poti-politistii-din-petrila-au-vrut-si-si-au-facut-datoria/https://observatorulnational.ro/crima-impotriva-mediului-raul-jiu-exploatat-ilegal-de-firma-unei-familii-din-petrila-video/https://observatorulnational.ro/gorj-jurnalist-agresat/https://observatorulnational.ro/hunedoara-transport-ilegal-de-lemn-inspectorii-isctr-au-descoperit-ilegalitatea-video/

Alba – neagra cu un transport de lemn, jucată de autoritățile statului

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0720.640.955 pe Whatsapp sau Signal

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul: OBSERVATORUL TV NEWS PRESS SRL.
CONT LEI: RO38 RZBR 0000 0600 2276 8810, deschis la Raiffeisen BANK.