Hunedoara : Donatori mai puțini de la un an la altul

Statistica întocmită la nivelul județului Hunedoara arată că numărul celor care merg să doneze sânge a scăzut de la un an la altul. Dacă în anul 2014 erau peste 4200 de donatori la nivel de județ, în 2015 s-a înregistrat o ușoară scădere. Anul trecut a fost o scădere semnificativă, numărul donatorilor ajungând la puțin peste 5700. Primul trimestru al acestui an arată că peste 1400 de persoane au trecut pe la centrele de transfuzie pentru a dona sânge, iar dacă tendința se menține pe tot parcursul anului, numărul donatorilor ar putea crește semnificativ. Statistica a fost realizată de DSP Hunedoara cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge. ”În Uniunea Europeană, în medie 7% din populaţie donează sânge. În România, există un număr mic de donatori raportat la cei din celelalte ţări ale U.E., numai 1,7%; faţă de Danemarca 10%, Anglia 9%, Olanda 8%. Totuşi, în ultimii ani s-a observat o uşoară creştere a numărului donărilor de sânge, fapt explicat, poate, prin mai buna informare şi mediatizare care s-a realizat cu ocazia campaniilor desfăşurate de-a lungul anilor. 62 țări colectează 100 % din oferta lor de sânge de la donatori voluntari de sânge (neplătiţi)”, se arată într-un comunicat al DSP Hunedoara. La nivelul județului sunt organizate o serie de acțiuni dedicate evenimentului.