IGSU: 1.475 de situații de urgență au fost gestionate de pompierii militari, în ultimele 24 ore, la nivel național

Majoritatea solicitărilor primite de salvatori au fost pentru acordarea de prim ajutor, astfel încât 1.130 persoane au primit asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD. Cele mai multe astfel de cazuri au fost gestionate în zona București – Ilfov (211 cazuri), urmată de județele Constanța (82 cazuri), Timiș (69 cazuri) și Mureș(56 cazuri).

În afara acestor situații, salvatorii au acționat pentru stingerea a 95 de incendii, precum și în alte 250 de intervenții, în sprijinul comunităților.

Totodată, având în vedere precipitațiile abundente și intensificările vântului care s-au manifestat în cursul zilei de ieri, au fost înregistrate efecte în 9 localități din 8 județe (AB, BC, BV, CT, GL, HD, VN și VS), unde s-a intervenit punctual pentru evacuarea apei din 5 curți, 3 beciuri/subsoluri și pentru degajarea a 8 copaci căzuți pe carosabil, fiind afectate 3 autoturisme.

În ultimele 24 de ore, au fost transmise 11 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, astfel: 8 mesaje privind prezența animalelor sălbatice (urși), în județeleArgeș (1), Brașov (3), Covasna(1), Harghita (2), Mureș (1), precumși alte 3 mesaje privind producerea fenomenelor meteorologice periculoase în județul Alba.

Inspectoratele pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate, în cel mai scurt timp posibil.