IGSU – Statistică autorizare unități de învătământ

Conform evidențelor statistice existente la nivelul IGSU, din cele 26.172 clădiri în care se desfășoară activități de învățământ, 18.851 nu necesită autorizație privind securitatea la incendiu, întrucât nu s-au efectuat modificări constructive sau au fost date în exploatare anterior introducerii obligației legale de obținere a autorizației de securitate la incendiu.
 
De asemenea, centralizarea informațiilor relevă faptul că pentru 3.892 clădiri este necesară obținerea autorizației de securitate la incendiu, iar pentru alte 495 de construcții a fost emis aviz de securitate la incendiu și nu a fost efectuată recepția la terminarea lucrărilor.
De la începutul acestui an au fost depuse 2.031 cereri pentru obținerea autorizației/avizului de securitate la incendiu, fiind soluționate favorabil un număr de 246 de autorizații și 852 avize. Diferența numerică este reprezentată de cereri soluționate nefavorabil sau de documentații care se află în curs de soluționare.
 
Creşterea nivelului de protecţie este un obiectiv prioritar pentru instituția noastră, sens în care, în anul școlar 2017 – 2018, au fost derulate 3.475 controale de prevenire, care au avut rolul de a înlătura eventualele deficiențe pe linia siguranței la incendiu. Neconformitățile identificate în teren au fost sancționate cu 11.192 avertismente şi 567 amenzi, în cuantum de 1.261.620 lei. Totodată, structurile inspecției de prevenire au venit în întâmpinarea beneficiarilor, pentru soluţionarea situaţiilor existente şi acordarea asistenţei tehnice de specialitate necesare.
Pe timpul derulării acestor controale au fost executate 3.022 exerciții de evacuare și intervenție, precum și 3.867 instruiri, la care au participat 466.261 preșcolari, elevi, cadre didactice, nedidactice și personal auxiliar din unitățile de învățământ.
 
Pe timpul desfășurării acestor verificări în teren, principalele aspecte urmărite de personalul specializat se referă la:
 

  • asigurarea permanentă a condiţiilor de evacuare a persoanelor;
  • funcţionarea iluminatului de securitate pentru evacuare;
  • exploatarea corectă a centralelor termice și a coșurilor de evacuare a fumului;
  • existența și funcționarea stingătoarelor de incendiu și a rețelelor de hidranți interiori;

 

  • existenţa şi funcţionarea instalațiilor de detectare, semnalizare, alarmare și stingere a incendiilor.

 
Odată cu începerea anului școlar, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va intensifica acțiunile de îndrumare și control la aceste categorii de obiective și va continua organizarea exercițiilor destinate formării comportamentului preventiv specific tipurilor de risc, pentru copii și cadre didactice.
 
De asemenea, specialiștii vor intensifica activităţile derulate în colaborare cu inspectoratele şcolare teritoriale, pe linia educării şi instruirii elevilor, cadrelor didactice şi personalului auxiliar în domeniul situaţiilor de urgenţă, prin executarea periodică a unor recunoaşteri în teren la unităţile de învăţământ, pentru a stabili modul de intervenție în cazul producerii unor eventuale situații de urgență.
 
Acțiunile vor fi completate de organizarea periodică de exerciții de alarmare şi evacuare în situaţii de urgenţă (în majoritatea dintre acestea fiind exersat modul de comportare în cazul producerii unui incendiu), destinate formării comportamentului preventiv specific tipurilor de risc, pentru elevi și cadre didactice.