Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Întâlnire pe tema Strategiei de Dezvoltare a Văii Jiului, desfășurată la Primăria Petroșani

    PUBLICAT ÎN

    Primăria Municipiului Petroșani a găzduit, astăzi, o nouă întâlnire privind Strategia de dezvoltare a Văii Jiului, la care au participat primari și oficiali ai administrațiilor publice locale din Valea Jiului, reprezentanți ai Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, precum și ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, parteneri în acest proiect care vizează sprijinirea zonelor miniere afectate de tranziția la o economie verde.
    În cadrul acestei întâlniri, cei prezenți au convenit asupra unei forme comune a statutului Asociației „Agenția pentru Dezvoltare Valea Jiului”, ca modalitate de guvernanță în vederea implementării Strategiei de dezvoltare a Văii Jiului și a proiectelor ce pot fi finanțate prin mecanismul de tranziție justă. Documentul, în forma finală, urmează să fie transmis și Consiliului Județean Hunedoara pentru a fi aprobat, iar astfel Asociația să poată fi înființată legal și să devină operațională.
    Regiunile europene dependente de economia bazată pe emisii de carbon, așa cum este și Valea Jiului, beneficiază de sume special alocate din Fondul pentru o Tranziție Justă. PricewaterhouseCoopers este firma de consultanță agreată de Uniunea Europeană care întocmește strategia pentru Valea Jiului.
    Întâlnirea de la Petroșani a fost printre puținele organizate față în față în ultima perioadă, cele mai multe desfășurându-se în regim online, în contextul situației pandemice.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Marea Pedalare RO Bike Valley 2026: sute de oameni din vestul țării pedalează în Săptămâna Europeană a Mobilității

    Sute de oameni din vestul țării vor ieși la pedalat, în Săptămâna Europeană a...

    CSM RESPINGE CRITICILE SINDICATELOR PRIVIND SUPLIMENTAREA POSTURILOR DE ASISTENT AL JUDECĂTORULUI

    Consiliul Superior al Magistraturii a reacționat după ce cele cinci confederații sindicale reprezentative la...

    VIDEO | AMENINȚĂRI CU MOARTEA ȘI UN OBIECT TĂIETOR-ÎNȚEPĂTOR, ÎN RĂZVANI. UN BĂRBAT DE 36 DE ANI A FOST REȚINUT

    Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a transmis precizări referitoare la imaginile filmate în satul...