Interlopul Lucian Boncu din Timişoara a fost prins în Italia

Interlopul Lucian Boncu din Timişoara, cel care a ordonat asasinarea jurnalistului Dragoş Boţa, a fost prins în Italia, după ce a fost dat în urmărire internaţională.

Lucian Boncu, liderul unei grupări de interlopi din Timişoara, şi cel care a ordonat asasinarea jurnalistului Dragoş Boţa, a fugit din ţară după ce a aflat că procurorii DIICOT au cerut arestarea sa.

În timp ce se afla în sediul Poliţiei, acolo unde semna controlul judiciar, Lucian Boncu a ieşit sub pretextul că a primit un telefon şi a dispărut.

Ulterior, judecătorii au decis arestarea preventivă în lipsă a lui Boncu, pentru următoarele 30 de zile.
Într-un alt dosar, Lucian Boncu a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru trafic de droguri, însă decizia nu este definitivă.

Pentru dezvăluirile făcute de jurnalistul Dragoş Boţa, din Timişoara, în legătură cu traficul de droguri, Lucian Boncu a ordonat asasinarea jurnalistului. Din fericire, asasinatul la comandă a fost dejucat de anchetatori.

Astăzi, interlopul a fost prins în sudul Italiei.