Intervenție de urgență în munții Bucegi. Salvamontiştii au reluat căutările. Turistul a murit

 Salvamontiștii din Bucegi au reluat căutările pentru a-l găsi pe tânărul dispărut în avalanșă. Salvatorii vor acționa prin sondare.

 Salvamontiştii au sistat, sâmbătă seară, căutările în cazul bărbatului surprins de o avalanşă în Masivul Bucegi, acţiunea urmând să fie reluată duminică dimineaţă.
Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, 15 salvatori montani angajaţi ai acestui serviciu şi ai Salvamont Prahova au participat la acţiunea de căutare a unui bărbat de 30 de ani din Bucureşti care a fost surprins, sâmbătă după-amiază, de o avalanşă în Valea Coştilei, valul de zăpadă coborând până în apropierea refugiului Coştila.
Bărbatul făcea parte dintr-un grup de cinci persoane, între care o femeie, care voia să ajungă pe Platoul Bucegi, a precizat sursa citată.Doi dintre membrii grupului au participat la căutări, a mai spus Haiduc.Căutările vor fi reluate duminică dimineaţă.Turistul prins de avalanșă a murit.