Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    ITM-Hunedoara: „Firma recidivistă sancţionată pentru opt persoane (la negru) şi căreia  i s-au făcut două plângeri penale”

    PUBLICAT ÎN

    Constatăm, din păcate, că deşi marea majoritate a agenţilor economici respectă legea, unii angajatori iau în derâdere aplicarea şi respectarea legislaţiei muncii. Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, prin inspectorii de muncă, a constatat acest lucru în cazul unei firme de construcţii cu sediul în Municipiul Deva şi punct de lucru în Orăştie.
    Acţiunea de control a fost începută încă din luna martie 2020 dar a putut fi finalizată doar în prima decadă a lunii septembrie din cauza reprezentantului societăţii care a făcut tot posibilul să împiedice acţiunea de control.
    Astfel în timpul unei acţiuni întreprinse la punctul de lucru din Orăştie unde se efectua anveloparea unui imobil de locuinţe, inspectorii de muncă au descoperit opt persoane ce lucrau fără a fi semnat contracte de muncă.
    Reprezentantul angajatorului a făcut toate demersurile posibile pentru a împiedica controlul. Deşi i s-au lăsat înştiinţări/convocări, administratorul nu a dat curs acestora şi pe cale de consecinţă inspectorii de muncă au depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăştie pentru împiedicarea controlului.
    Dorim să reamintim cititorilor faptul că în luna octombrie 2019 la acelaşi angajator a avut loc un accident de muncă mortal, victima cazând de la înălţime de pe schela montată tot la anveloparea blocului. Şi atunci s-a constatat că acesta a folosit la muncă două persoane fără forme legale de angajare (una dintre acestea fiind victima). În urma cercetării accidentului de muncă din toamna anului trecut s-a constatat vina reprezentantului firmei de construcţii căreia i s-au aplicat patru avertismente, şi trei amenzi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în cuantum total de 13.000 lei şi o amendă în sumă de 40.000 lei pentru muncă nedeclarată. Totodată, dosarul de cercetare al accidentului mortal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie în vederea încadrării faptelor constatate din punct de vedere penal. 
    Astfel reprezentantul firmei de construcţii are la ora actuală două dosare penale în curs de cercetare, iar pentru primirea celor opt persoane „la negru” firma a fost sancţionată cu 160.000 lei.
    Urmarea refuzului administratorului de a se prezenta la control, procesul verbal de control şi cel de sancţionare i-au fost trimise prin poştă pe adresa sediului social .
    Dorim să arătăm pe această cale că Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara face toate demersurile legale şi întreprinde toate măsurile necesare în vederea prevenirii accidentelor de muncă, în special a celor cu urmări deosebit de grave, cât şi pentru a diminua la minim munca nedeclarată.
     
    Adrian Florin Bozdog – Inspector şef – Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara
    Sorin Gabriel Istrate – Inspector şef adjunct S.S.M. Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    DANIEL FEȚANU ESTE NOUL INSPECTOR-ȘEF AL IPJ HUNEDOARA

    Comisarul Daniel Fețanu este, începând din 17 iunie 2025, noul inspector-șef al Inspectoratului de...

    Ministrul Culturii, Natalia-Elena Intotero a trimis Corpul de Control la Muzeul Național Brukenthal

    În urma aparițiilor din presă referitoare la organizarea unui eveniment privat în incinta Muzeului...