Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    JANDARMERIA ROMÂNĂ, MĂSURI DE ORDINE PUBLICĂ  CU PRILEJUL SĂRBĂTORIRII ”SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA”

    PUBLICAT ÎN

    În perioada 11 – 14 octombrie a.c., jandarmii vor acţiona pentru desfășurarea în condiții de siguranță publică a pelerinajului la Moaştele ”Sfintei Cuvioase Parascheva”, în municipiul Iași, una dintre cele mai ample manifestări religioase ortodoxe din țara noastră.

     
    Jandarmii vor acționa alături de polițiști și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, având ca principale misiuni menținerea unui climat de siguranță pentru pelerini, prevenirea aglomerărilor sau a oricăror incidente ce pot perturba buna desfășurare a pelerinajului, acordarea de sprijin persoanelor care vor avea nevoie de asistență medicală, precum și deplasarea în condiții de siguranță a tuturor participanților, fără a fi blocate căile de comunicații.
    Pentru a evita aglomerarea de persoane sau producerea de busculade, au fost luate măsuri preventive, prin realizarea unui culoar unic de acces destinat exclusiv pelerinilor, ce va fi delimitat prin mai multe căi de acces, pe traseul: Catedrala Mitropolitană – str. Arhitect G.M. Cantacuzino – str. Iordachi Lozonschi – str. Cloşca – str. Petru Movilă – str. Uzinei – str. Morilor – str. Alexandru Ipsilanti Vodă – str. Sfântul Andrei – str. Iancu Bacalu – str. Splaiul Bahlui Mal Stâng.
    De asemenea, reprezentanții forțelor de ordine, în cooperare cu administrația publică locală, au pregătit un spațiu special amenajat pentru parcarea autocarelor care vor transporta în mod organizat pelerini, pe strada Splai Bahlui şi bulevardul Dimitrie Mangeron.  
    Pe timpul desfășurării acestei misiuni, echipe de dialog ale Jandarmeriei Române vor sta la dispoziția celor care vor avea nevoie de sprijin și îndrumare, în zona adiacentă desfășurării pelerinajului urmând a fi amenajate două puncte de informare, pe strada Gării și în Piața Unirii. 
     

    Pentru a evita producerea de evenimente nedorite, Jandarmeria Română face participanților următoarele recomandări:

    • să manifesteze răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor și să evite implicarea în conflicte de orice natură;
    •  să acorde o atenţie sporită modului de păstrare a bunurilor şi obiectelor personale;
    • părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii, pentru a evita situațiile de rătăcire și pentru prevenirea eventualelor accidente;
    • aparținătorii sau tutorii persoanelor cu nevoi speciale sunt rugați să comunice de urgență orice situații ce pot genera riscuri pentru siguranța acestora.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    TRAFIC RELUAT PE UN SINGUR SENS PE DN 7A, ÎN CHEILE JIEȚULUI

    Circulația rutieră pe DN 7A, în zona Cheile Jiețului, a fost reluată pe un...

    BREAKING NEWS | Cutremur de 4,8 în România! Seismul s-a produs în Vrancea

    Un cutremur cu magnitudinea estimată inițial la 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie 2026,...

    ȘOCANT: ATAC CU CUȚITUL ÎNTR-O ȘCOALĂ DIN BISTRIȚA! Un elev de clasa a VII-a ar fi înjunghiat o profesoară și un coleg

    Incident grav, luni dimineață, 19 octombrie, într-o unitate de învățământ din municipiul Bistrița. Un...