Jefuiți în timp ce dormeau într-o parcare de pe autostradă

Un șofer care și-a lăsat dubița deschisă într-o parcare de pe A1, în zona Orăștie, a rămas fără 7500 de euro. Ar fi vrut să se dezmorțească și a făcut o pauză plimbându-se prin apropiere. Doi amici ai săi dormeau într-un alt autoturism aflat pe o platformă tractată de mașina păgubitului. Când a constatat furtul, bărbatul a alertat autoritățile.

”Probele administrate în cauză relevă că, la data de 21.08.2018, în jurul orei 02:30, în timp ce se întorcea din Franța cu autoutilitara marca Ford Tranzit, persoana vătămată a efectuat o oprire pentru odihnă în parcarea situată la km. 340 al autostrăzii Al, pe sensul de mers Orăștie -Sebeș. Vehiculul respectiv tracta o platformă pe care se afla un autoturism marca Opel, autoturism în care dormeau doi prieteni de-ai săi. Din declarația persoanei vătămate rezultă că după ce a oprit autoutilitara, a coborât și s-a plimbat aproximativ 10 minute prin parcare pentru a se dezmorți, lăsând vehiculul neasigurat. La întoarcere, a constatat lipsa sumei de 7500 euro dintr-o borsetă ce se afla pe scaunul pasagerului din partea dreaptă. A mai menționat că prietenii săi au dormit în tot acest timp în autoturismul aflat pe platformă și nu a observat alte persoane în apropierea autoutilitarei”, se arată în dosarul înregistrat la Judecătoria Orăștie. Polițiștii au deschis dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt calificat, dar deși fapta s-a petrecut în 2018, autorul n-a fost prins.

În aceste condiții, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie au cerut instanței închiderea dosarului. ”În raport cu starea de fapt descrisă în ordonanţă şi cu actele şi lucrările dosarului, judecătorul constată că nu există interes public în urmărirea faptelor reclamate, faţă de conținutul acestora, împrejurările concrete de săvârşire şi urmările produse. Pentru a conchide astfel, judecătorul de cameră preliminară reţine şi disproporția vădită între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea procesului penal și gravitatea urmării produse, prejudiciul cauzat persoanei vătămate fiind unul redus, dar şi faptul că, în pofida diligenţelor depuse de organele de cercetare penală, nu s-a reuşit identificarea autorilor faptei”, a apreciat instanța în soluția de renunțare penală formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăştie.