Klaus Iohannis, reacție fermă după incendiul din clubul Bamboo

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că în ceea ce priveşte incendiul din clubul Bamboo se pare că regulile şi legile au fost încălcate, adăugând că, până nu se va înţelege că legea e una pentru toţi, societatea va fi mereu în pericol, potrivit Agerpres.
„În incendiul din clubul bucureştean nu şi-a pierdut viaţa, din fericire, niciun om. Am trecut, însă, pe lângă o altă tragedie de proporţii. Reguli şi legi au fost, se pare, din nou încălcate. Până nu vom înţelege odată pentru totdeauna că legea e una pentru toţi, societatea va fi mereu în pericol”, a scris sâmbătă şeful statului pe Facebook.
El le doreşte însănătoşire grabnică celor răniţi şi le mulţumeşte salvatorilor.
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la clubul Bamboo din Capitală. Clubul a ars în totalitate, clădirea fiind prăbuşită în cea mai mare parte.
Potrivit ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, în spitalele din Capitală au ajuns, în urma incendiului din Bamboo, 41 de persoane, unele dintre acestea prezentându-se cu mijloace proprii la unităţile medicale, însă cele mai multe au fost aduse cu ambulanţele SMURD şi SABIF.