Kovesi, declaraţie-bombă. Care este domeniul campion la mită

0

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat joi seară că, de obicei, mita care se dă în sănătate este mai mare decât cea practicată în alte domenii, iar faptele cel mai des întâlnite pe acest segment sunt cele de abuz în serviciu.

“De obicei, mita care se dă în domeniul sănătăţii este un pic mai mare decât în alte domenii. Avem situaţii în care cuantumul mitei ajunge şi până la 20% din valoarea contractului. Cel mai des întâlnite fapte sunt cele de abuz în serviciu”, a spus Kovesi într-o emisiune TV, potrivit Agerpres.

În ultimii doi ani, peste 70 de persoane au fost deferite justiţiei pentru achiziţii în domeniul sănătăţii, a precizat Kovesi, subliniind existenţa unor tipologii şi nevoia de măsuri de prevenire a unor astfel de fapte de corupţie.

“Pentru DNA, combaterea corupţiei în sănătate a fost o prioritate în ultimii ani. (…) Din păcate, cetăţenii sunt cei care plătesc mita prin preţul medicamentelor, atunci când se dă mită pentru a se pune pe piaţă medicamente. Cetăţenii suferă din cauza calităţii serviciilor în domeniul sănătăţii atunci când vorbim de corupţie în sănătate. (…) Noi am sesizat din dosarele noastre că, în ultimii ani, cel puţin în sănătate, sunt aceleaşi tipologii de comitere a faptelor. (…) Nu arestând manager de spital, nu investigând fapte de corupţie, noi o să rezolvăm această problemă. (…) Este important să fie luate măsuri preventive pentru ca astfel de fapte să nu se repete”, a explicat şefa DNA.

În ceea ce priveşte dosarul Hexi Pharma, Kovesi a arătat că procurorii au reuşit să construiască circuitele financiare ale banilor care “s-au plimbat prin mai multe ţări din Europa”.

“În mai puţin de trei săptămâni, colegii mei au reuşit să construiască circuite financiare ale banilor care s-au plimbat prin mai multe ţări din Europa, am reuşit să indisponibilizăm conturi, am reuşit să punem sechestre pe mai mult de 23 de imobile, s-au făcut învinuiri faţă de persoane, faţă de companie, este un dosar care îşi urmează cursul”, a declarat Laura Codruţa Kovesi.

Sursă: Agerpres

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.