Laurențiu Nistor: PSD a reparat toate abuzurile PNL privind Legea carantinei și izolării

Zilele acestea, PNL și-a dat examenul în ceea ce privește înțelegerea poporului român și cunoașterea problemelor cu care acesta se confruntă, picându-l cu brio. Spre rușinea lui, Guvernul a demonstrat că nimic din ce-i supără pe români sau îi pune în pericol  nu îi este cunoscut și nici nu îl interesează. Ca dovadă că Legea carantinei și izolării pe care au propus-o PNL-iștii și au trimis-o de la Guvern în Parlament a fost o bătaie de joc și o insultă la adresa noastră a tuturor. Astfel, Guvernul a încercat să facă o lege doar pentru stat, în dispreț pentru cetățeni și pentru drepturile lor individuale garantate de Constituție. Dar, PSD a reparat toate aceste nedreptăți, oferind totodată autorităților pârghiile necesare pentru a putea preveni transmiterea pandemiei. 
Așa cum era normal pentru o lege atat de importantă, PSD a chemat la dezbateri specialiști și ONG-uri și astfel, dintr-o lege proastă, cu instrumente opresive puse la dispoziția autorităților, PSD a realizat o lege care pune accentul pe protejarea drepturilor cetățenești în egală măsură cu protejarea sănătății publice. Deasemenea, a introdus în lege garanții care să îi asigure pe cetățeni că restrângerea drepturilor lor nu se poate face în mod abuziv, ci doar pentru a putea asigura sănătatea publică și pentru a putea combate riscul epidemiologic.
Forma inițială a legii a fost una de toată jena pentru imaginea unui Guvern care se bate cu pumnii în piept, lăudându-și zilnic competența. Atât de „bună” a fost legea, că a suferit modificări de peste 90% față de forma inițială ajunsă în Parlament. 
Dezbaterile au fost aprinse, foarte dure, PSD necedând nimic din ceea ce ar fi putut afecta protejarea cetățeanului român, a vieții și sănătății sale, a drepturilor sale fundamentale. Iată ce a reușit PSD:

  • A eliminat posibilitatea ca statul să îți poată confisca sau distruge bunurile pe motiv de pandemie. 
  • A eliminat izolarea în spital doar pe suspiciunea unui simplu strănut. Pentru a fi pusă în izolare o persoană, aceasta trebuie să manifeste toată simptomatologia din definiția bolii sau să fie un asimptomatic cu test pozitiv. Izolarea se face doar pe baza unor examene clinice care să demonstreze că ești infectat sau că ești purtătorul virusului. 
  • La fel în cazul carantinei: nu poți fi pus în carantină doar pe o simplă suspiciune venită din partea oricui. Carantina este dispusă doar dacă vii din focare în țară sau dacă ești contact al unei persoane infectate. 
  • Statul nu îți mai poate impune să stai în carantină acolo unde vrea el. Ai dreptul să stai în carantină la domiciliu sau la o altă reședință. Doar dacă nu ai posibilitatea de a te separa de ceilalți membri ai familiei, abia atunci statul îți pune la dispoziție o altă locație. 
  • O persoană nu mai poate fi izolată la spital dacă riscul transmiterii este scăzut. În această situație, izolarea poate fi și la domiciliu. 
  • Statul nu te mai poate ține în carantină pe termen nelimitat, cum voiau Orban și Iohannis. Carantina nu poate depăși durata de incubație a bolii.
  • Statul nu te mai poate forța să urmezi un tratament împotriva voinței tale. Tratamentul se administrează doar cu acordul pacientului. 
  • Înainte de izolarea în spital se cere consimțământul persoanei vizate.
  • În cazul infectării ambilor părinți, statul nu poate lua copilul în supraveghere fără acordul părinților. Aceștia pot opta să lase copilul în grija altor persoane, rude sau apropiați. Doar dacă nu are posibilitatea de a lăsa copilul în grija cuiva, poate opta să lase copilul în grija statului. 
  • Parlamentarii PSD au prevăzut în lege, în urma dialogului cu CSM, o procedură judiciară prin care cetățenii pot ataca în justiție oricare dintre măsurile dispuse în baza Legii carantinei. 
  • Nicio persoană, în cazul căreia s-a stabilit că prezintă un risc de transmitere comunitară a virusului sau a agentului patogen, nu va umbla nestingherită pe stradă punând în pericol sănătatea celorlalți. Prin consimțământul dat, persoana infectată își asumă să respecte anumite reguli de distanțare sociale pentru a proteja sănătatea celor din jur.

PSD promite românilor că nu va permite niciodată ca amatorismul, obraznicia și confuzia PNL, care s-au văzut foarte bine și cu această ocazie, să domine viața lor și că nu va renunța vreodată să-i pună pe români pe primul plan, așa cum a făcut întotdeauna!
 
Deputat Laurențiu Nistor,
Președintele Organizației Județene PSD Hunedoara