Liderii PNL și PSD decid astăzi dacă intră împreună la guvernare. Ambele partide au organizat ședințe pentru a pune la punct ultimele detalii

Și cei de la USR își doresc să revină la guvernare, alături de liberali. Cei de la PNL vor analiza însă avantajele și dezavantajele fiecăreia dintre cele două opțiuni și vor lua o decizie cu care vor merge ulterior la consultările de la Palatul Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis. 

Condițiile PSD

PSD a întocmit deja o listă serioasă cu măsurile pe care le vrea în programul de guvernare. Semn că social-democrații sunt convinși că liberalii vor decide să facă alianță cu ei.

Prima ședință va fi cea a social-democraților, anunțată la ora 11. Din primele informații, se pare că aceștia nu vor decide astăzi dacă vor intra la guvernare, pentru că trebuie să aștepte întâi decizia celor de la Partidul Național Liberal. Social-democrații vor discuta însă în ședință despre începerea negocierilor cu PNL, pentru că, în ciuda faptului că au avut până acum mai multe ședințe, nu s-a discutat nimic concret despre acest subiect și nici despre împărțirea portofoliilor.

Ședință PNL cu prezență obligatorie

Liderii Partidului Național Liberal se vor întruni în ședință în jurul orei 19.00. Ședința a fost convocată alături de o cerere potrivit căreia prezența ar fi obligatorie. Până la acest moment, ședințele se desfășurau în format hibrid, însă de această dată s-a cerut ca prezența fizică să fie obligatorie și asta pentru că fiecare membru în parte va fi întrebat cu cine își dorește să intre la guvernare, cu PSD sau USR.

Până la această oră, sunt mult mai mulți lideri județeni PNL care își doresc o alianță cu PSD. Florin Cîțu, președintele PNL, s-a resemnat în acest sens și s-a resemnat chiar și în privința funcției de premier. Și asta pentru că, cel mai probabil, premierul desemnat va fi tot Nicolae Ciucă.

PSD, dispus să cedeze funcția de premier

Potrivit surselor Antena 3, PSD ar fi dispus să cedeze premierul, cu condiția ca premier din partea PNL să fie Nicolae Ciucă. Însă aceasta nu este singura solicitare din partea social democraților. Una dintre cerințele acestora, poate cea mai importantă, este modificarea Constituției României, motiv pentru care atât PSD cât și PNL își doresc o alianță cu UDMR, pentru a avea o majoritate mult mai confortabilă, o majoritate necesară pentru a modifica Constituția.

O nouă formă de guvernământ

În primul rând, potrivit surselor, PSD vrea să fie schimbată forma de guvernământ. Aceștia nu mai vor, începând cu 2024, o republică semi-prezidențială, o republică în care președintele să aibă putere mare, ci își doresc o republică parlamentară.

Mai mult decât atât, aceștia vor un angajament scris, inclusiv din partea PNL și UDMR, în protocolul de alianță, dacă se va decide intrarea la guvernare în acestă formulă, angajament prin care să fie precizat acceptul cu privire la modificarea Constituției.