ALEGERI LOCALE 2016. Preşedintele PSD Liviu Dragnea consideră că şeful statului Klaus Iohannis este o mare dezamăgire după ce a avut şansa să patroneze un proiect de ţară susţinut de toate partidele şi nu a întreprins ceva în acest sens.
„Pentru mine este o mare dezamăgire. După părerea mea preşedintele Iohannis a avut şansa să fie un preşedinte al tuturor românilor, să patroneze realizarea unui proiect de ţară serios în care eu îi întindeam mâna luni de zile, să ne strângem toate partidele, să punem toţi specialiştii noştri la masă împreună cu specialişti din afara partidelor, să facem patru – cinci – şase piloni de dezvoltare în Româna pe 20-25 de ani de zile. Să fie cel care strânge la masă pe toată lumea. Nu a vrut. Nu a înţeles. Nu a fost în stare. Nu ştiu. Şi sunt foarte dezamăgit pentru asta. Cineva îmi spunea să mai am răbdare. Am răbdare pentru că sunt un om din sud. Dar cred că …e un timp pierdut. Nu mai am încredere în el”, a afirmat luni seară Dragnea la un post de televiziune, informeazăAgerpres.
Întrebat dacă a mai vorbit cu preşedintele Iohannis după ce acesta i-a recomandat să renunţe la conducerea PSD, Dragnea a spus: „Nu, categoric nu. (…) N-am mai discutat şi nici nu vreau să mai discutăm”.
Dragnea a precizat că şi-a schimbat opinia despre şeful statului. „Mi-am schimbat-o în rău. Categoric da”, a spus liderul PSD.
Liviu Dragnea, despre președintele Klaus Iohannis: Pentru mine este o mare dezamăgire
Sursă: Agerpres