LOC PLIN DE ISTORIE ÎNGROPAT DE NEPĂSARE 

Locul unde Mihai Viteazu a făcut ultimul popas înainte de a fi ucis, şi în care a primit mai multe semne care-i prevesteau sfârşitul, dar au fost ignorate de marele domnitor, zace în uitare. 
Doar un monument scorojit şi cu inscripţii şterse aflat în Pasul Vâlcan, la graniţa dintre judeţele Hunedoara şi Gorj, pe raza comunei Schela, aminteşte de drumul voievodului. Legendele muntenilor nu s-au pierdut însă, şi spun cum domnitorul a poposit pe munte înainte de a fi asasinat. Poiana lui Mihai este cunoscută ca fiind locul unde a poposit pentru ultima dată Mihai Viteazu. Voievodul a trecut pe aici, pe vechiul drum care lega Oltenia de Transilvania, la sfârşitul lunii noiembrie 1600 şi intenţiona să ajungă la Viena pentru a cere ajutor împăratului Rudolf al II-lea. Legenda spune că, prevestind pericolul care-l paşte la trecerea peste munţi, calul marelui voievod a murit pe loc, dar Mihai Viteazu a ignorat semnele şi şi-a continuat drumul pe jos, trecând spre Transilvania şi înfruntând soarta care urma să-i curme viaţa la scurt timp. În locul unde Mihai viteazu a făcut ultimul popas, în anul 1932 a fost ridicat un monument care se amintească de trecerea s-a. Din păcate acum inscripţiile sunt şterse şi, în afară de localnici, puţini mai ştiu ce reprezintă acesta şi cui îi este închinat. Cea mai simplă este prin Târgu Jiu, dar cea mai aventuroasă, pentru turiştii care au nevoie şi de puţină adrenalină, este prin Pasul Vâlcan.