Luați respect… de la Consiliul Județean Hunedoara! VIDEO

Dacă vicepreședintele se duce acasă cu mașina de serviciu, la treburi personale sau altele ce nu au legătură cu serviciul, de ce nu și-ar face și angajații de cap? Fac o plecăciune la Sf. Panfuție și totul se rezolvă. Așa s-a întâmplat și astăzi în Petroșani, unde o mașină de control trafic a CJ Hunedoara s-a „așezat” total ilegal într-o stație de transport în comun, în zona centrală a municipiului. În plus mai era și pe contrasens. Când li s-a atras atenția domnilor că încalcă legea, angajații CJ Hunedoara, în total dispreț,  au întors mașina în mijlocul drumului și au urcat-o pe trotuar. Adică o altă contravenție!

Aparați de vreun administrator al județului?

În județul în care parcă nimic nu mai mișcă  fără acordul șefilor CJ Hunedoara, nici poliția n-a mișcat. Nici cea națională dar nici cea locală. Un echipaj chemat la fața locului a constatat și a pasat cazul la polițiștii locali cu amendamentul total ILEGAL de a le da contravenienților un avertisment. Spunem total ilegal pentru că nimeni nu-i poate spune agentului constatator ce măsuri legale să ia. Din păcate, timorat, polițistul local s-a executat! Chiar și unul dintre șefi ne-a anunțat zemeflitor că s-a ” acționat”. Același șef despre care se zvonea că a cam pupat „inelul” fostului candidat al PSD la alegerile trecute și chiar l-ar fi susținut din umbră întrucât statutul de funcționar public îi interzicea. Sigur, fără doar și poate, după cum îi place unui alt șef din CJ să repete, primarul din Petroșani ar putea desluși cu ce se ocupă subordonatul domniei sale. Cert este că astăzi am primit o nouă doză de respect din partea angajaților patronați de Laurențiu Nistor. Cât despre domnul președinte, în loc să le arate obrazul subordonaților, că hunedorenii le dau lefuri babane, a preferat să ne reproșeze tot nouă că ” ne discredităm”. Discuția este mai lungă iar  Laurențiu Nistor îi poate întreba pe hunedoreni cine s-a discreditat.

VIDEO: