LUCRĂRILE CERCETĂTORILOR INSEMEX PETROȘANI, MEDALIATE LA EUROINVENT 2019

În perioada 16-18 mai 2019 a avut loc la Iași unul dintre cele mai mari evenimente de inventică din sud-estul Europei, Expoziţia Europeană a Creativităţii şi Inovării – EUROINVENT, ajunsă în acest an la cea de-a XI-a Ediție.

Manifestarea a fost organizată la Palatul Culturii din Iași și este singura manifestare de inventică din România care se desfășoară sub auspiciile Federație Internaționale a Asociațiilor Inventatorilor – IFIA. Cele 90 de standuri ale expoziției au cuprins peste 600 de invenții și proiecte de cercetare, grupate în 14 categorii, la eveniment participând cercetători și inventatori din peste 20 de țări.
Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă – INSEMEX Petroșani a prezentat în cadrul EUROINVENT 2019 cinci invenții dezvoltate de colectivul de cercetători științifici, acestea fiind apreciate și premiate de către organizatori cu patru medalii și o diplomă de excelență, după cum urmează:
– Medalie de Aur pentru invenția ”Stand de determinare a produșilor de reacție generați de materiale solide combustibile”;
– Medalie de Aur pentru invenția ”Sistem universal pentru determinarea energiei minime de aprindere a amestecurilor explozive aer-substanțe inflamabile”;
– Medalie de Argint pentru invenția ”Stand pentru cercetarea imagistică a exploziilor amestecurilor aer-gaze inflamabile”;
– Medalie de Bronz pentru invenția ”Avertizor prezență în proximitate a terminalelor mobile aflate în emisie utilizabil în atmosfere explozive”;
– Diplomă de Excelență pentru invenția ”Metodă de rezolvare apriori a unei reţele de aeraj afectată de un fenomen de explozie”.