De-a lungul istoriei, muntele Straja a fost scena multor lupte, în care oamenii s-au bătut, unii pentru supremație, alții pentru dreptate. Dacă în urmă cu 100 de ani, 1522 de soldați români s-au jertfit în muntele Straja, în luptele împotriva Imperiului Austro-Ungar (într-o bătălie care l-a adus pe aceste meleaguri inclusiv pe marele strateg Erwin Rommel – locotenent în Armata Imperiului, la acea vreme – care s-a declarat fascinat de curajul soldaților români și de spiritul de dreptate al acestora), zilele trecute, pe 20 februarie 2016, Straja a fost din nou câmpul unei lupte cu forțe inegale. De o parte a ”frontului” s-a aflat temuta Armată a Antifraudei de la ANAF, cu 144 de comisari, iar de cealaltă parte un mic, dar sufletist ”batalion” format din oameni care-și apără acum micile investiții demarate în turism, ori care doresc să trăiască cinstit și demn pe acest pământ încărcat de istorie și binecuvântat de Dumnezeu, al muntelui Straja.
Această ”armată”, mult inferioară ca număr și absolut neînarmată, a investitorilor este constituită, în cea mai mare parte din mineri disponibilizați, muncitori, profesori, doctori, energeticieni, un fost tehnician silvic și chiar un fost vameș, majoritatea fiind oameni simpli, animați de dorința de a face ceva util și plăcut pentru semeni, de a susține turismul și economia locală, de a trăi în pace și liniște și de a fi de folos comunității din care fac parte. Poate că nu toți acești oameni au școli înalte, poate că niciunul nu știe pe de rost întreaga legislație românească în domeniul în care activează, dar în mod cert niciunul nu și-a propus să eludeze, în mod voit, regulile economice și sociale.
Povestea stațiunii turistice Straja începe în urmă cu două decenii, după ce un alt ”război” economic s-a soldat cu disponibilizări masive din minerit la nivelul întregii Văi a Jiului. Presupunând că mineritul nu mai are un viitor cert în Valea Jiului, un curajos tehnician silvic a intuit că turismul ar putea fi o alternativă pentru această zonă, chiar dacă, la vremea respectivă un sfârșit de săptămână nu aducea mai mult de 100 de turiști la vechea cabană din Straja. A construit, mai întâi o cabană nouă – Cabana Montana – apoi, rând pe rând, a început alte investiții curajoase: a înlocuit vechile teleminuri pentru schiori, a cumpărat un ratrac pentru amenajarea de pârtii, a montat noi instalații de teleschi și a extins spațiul de cazare al cabanei, a investit masiv în promovarea zonei turistice de la Straja. Ambiția sa a fost, din fericire, încununată de succes iar, spre surprinderea multora, turiștii au început să vină, în număr din ce în ce mai mare, în noua stațiune montană din România.
Încurajați de acest fenomen și văzând că afacerile în turism pot deveni profitabile la Straja, tot mai mulți investitori (la început, majoritar localnici dar, mai apoi, din toată țara) au pus la bătaie economiile lor financiare și au făcut credite bancare, pentru a construi în Straja (o locație neeligibilă pentru fonduri europene care nu puteau fi accesate deoarece Straja este considerată zonă… urbană). Împreună, acești investitori au făcut, dincolo de investițiile în spații de cazare și alimentație publică, importante investiții comune: au tras apa potabilă în stațiune, au adus rețeaua de curent electric, au făcut iluminatul stradal și nocturnă pentru pârtiile de schi și au fondat o puternică asociație: Pro Straja. La fel de adevărat este că, la început, mulți au preferat să lucreze în zona gri sau chiar ”la negru”, doar două cabane fiind clasificate la vremea respectivă în Straja: Cabana Montana și Platoul Soarelui. Cu timpul, oamenii au înțeles că trebuie să facă un necesar pas spre legalitate, așa încât la începutul sezonului 2015-2016 existau aici aproape 1800 de locuri de cazare clasificate. Din păcate, tragedia din clubul bucureștean ”Colectiv” a generat un alt tip de ”luptă” a statului cu toți proprietarii de spații destinate publicului, în acest nou ”război” fiind angrenați și cabanierii din Straja. Chiar dacă au înțeles importanța normelor PSI și au încercat o mediere cu cei de la ISU făcând peste noapte investiții serioase în construirea de pichete de incendiu, hidranți exteriori, semnalizări pentru fum etc., de fiecare dată ”armata” controlorilor le-a pus în față legea, cu regulile ei de multe ori intolerante, fapt care i-a determinat pe foarte mulți să dezerteze, închizându-și pentru moment afacerile de la Straja.
20 Februarie 2016 se anunța o nouă zi excelentă pentru cei câteva sute de turiști, în parte copii, veniți la Straja pentru a se bucura de o zi cu soare și pârtii numai bune de schiat (asta spre invidia celor din multe alte stațiuni de renume din țară care nu-și puteau explica cum reușesc cei de la Straja să asigure condiții de schi pentru tot sezonul, independent de capriciile vremii), dar și pentru a se bucura împreună de ziua lui Baloo, ursul cu o poveste tristă dar cu final fericit, atât de iubit de toată lumea, dar mai ales de copii. Peste 100 de copii cu vârste sub 15 ani au participat la concursul organizat în cinstea lui Baloo, pe care l-au sărbătorit, mai apoi, alături de părinți și bunici, dar și de gazdele ospitaliere, cu tort, dulciuri și șampanie pentru copii. La ora 14,00 pe terasa Montana era programată festivitatea de premiere a micilor schiori participanți la Cupa Baloo. În timp ce copiii culegeau aplauze frenetice din partea celor mari, 144 de ”turiști” își îmbracă vestele cu sigla ”ANAF ANTIFRAUDĂ” și încep să tragă cu amenzi în investitorii de la Straja, copleșiți de numărul mare al inspectorilor fiscali și al amenzilor uriașe, după ce, nu cu multă vreme în urmă, mai pierduseră o ”bătălie” similară, cu cei de la ISU.
Spre exemplu, pentru a înțelege dimensiunea ”luptei” să spunem doar că administratorul de la Cabana Montana a avut de înfruntat 11 echipe a câte 2 inspectori fiscali fiecare, bine ”înarmați” cu capitole din alambicata legislație fiscală românească. Spre surprinderea celor din primului val de control, s-a constat că investitorul de la Cabana Montana este de bună credință, nefiind semnalate încălcări ale legislației fiscale. La scurt timp după plecarea echipelor de control, un alt ”val” de inspectori fiscali (urmași ai celor care, venind de peste munte, au luptat la Straja pentru a elibera Ardealul și a reconstrui România Mare) a luat cu asalt Cabana Montana. Aceștia au verificat, rând pe rând, bonurile fiscale, monetarul din toate casele de marcat, registele de intrări-ieșiri din întregul sezon, meniurile de Revelion, numărând chiar și pâinile aduse pentru consumul zilei. Rezultatul: totul e în regulă ! Bucurie mare pentru administratorul cabanei care nici nu-și imagina că are alături, în echipă, o armată de profesioniști în domeniul comerțului, turismului și legislației în domeniu.
Chiar și în aceste condiții, ”armata” ANAF nu s-a putut împăca cu idea că poate pierde o ”bătălie” în fața unui investitor. În dorința de a-i căuta, cu orice preț, nod în papură, aceștia au găsit într-un final o chitanță fiscală emisă, în noiembrie 2015 la Târgul de Turism de la București, unui turist care a dorit să achiziționeze un pachet turistic ”O săptămână de schi la Straja” și a ținut să achite pe loc valoarea de 600 de lei a acestuia. Pentru că a emis o chitanță fiscală și nu un bon fiscal (lucru de altfel, imposibil de realizat, datorită tot constrângerilor de ordin legislativ care nu permit instalarea unor case de marcat fiscale, peste noapte, fără aprobări, a căror obținere durează mai mult decât cele câteva zile ale unui eveniment de acest fel) operatorul de turism a fost amendat, și încă de două ori, cu suma totală de… 27.000 de lei !!! Absolut aberant și descurajant pentru orice investitor care vrea să dezvolte afaceri oneste într-un turism de calitate, de nivel european. Spre comparație, este suficient să precizăm că, în încercarea noastră de a afla cum stau lucrurile în ceea ce privește legislația fiscală în domeniul turismului într-o țară europeană precum Austria, am dormit și am luat masa, timp de 3 zile, la o pensiune din această țară. La final am cerut, așa cum legea obligă și operatorii de turism din Austria, să primim un document fiscal. Am primit o simplă bucată de hârtie, pe care recepționerul a înscris suma de plată, data și pe care, mai apoi, s-a semnat. Oare când vom ajunge și noi la acest grad de civilizație ?-se întreabă acum operatorii de turism de la Straja, care își pun tot mai acut întrebarea dacă mai are rost să continue visul lor de a construi un turism de calitate la Straja și care, spre disperarea miilor de turiști dar și spre bucuria câtorva cârcotași, se gândesc acum să depună ”armele”.
Desigur, investitorii cu frică de Dumnezeu și respect față de lege, nu fug de răspunderea pe care înțeleg că o au față de lege, așa cum nu contestă nici legitimitatea acțiunilor de control ale organelor în drept ale statului. Ceea ce este mai trist este însă faptul că aceste controale par a fi îndreptate doar împotriva investitorilor români, iar acțiunile par a porni din start de la aplicarea unei incorecte prezumții de vinovăție a investitorilor români.
Din nefericire, legislația ambiguă care, după cum se demonstrează, nu face altceva decât să pună investitorii în situații imposibile, este în măsură să se transforme în temute arme neconvenționale împotriva acestora, fapt care transformă orice investitor într-un învins necondiționat al sistemului.
Acum 100 de ani, la fel de supuși și oprimați, românii au pierdut o luptă, dar au câștigat, în cele din urmă, Marele Război împlinind visul de veacuri al semenilor și aducând cea mai mare bucurie tuturor românilor. Istoria pare acum că se repetă, ce-i drept pe alte coordonate. Iar investitorii români de la Straja speră că, dacă nu mâine, atunci măcar peste un an sau doi, România să le redevină aliată în demersul lor de a construi o țară cu o economie în dezvoltare, cu oameni muncitori și onești, respectați și nu oprimați de un sistem legislativ ambiguu și nu în puține cazuri, delirant.
Investitorii de la Straja, ca de altfel de peste tot din țară, nu vor altceva decât legi clare, legi juste, interpretări corecte și, dacă se poate, mai multă toleranță, înțelegere și sprijin legislativ din partea legiuitorilor. Doar astfel, cred ei, putem avea ceea ce ne dorim cu toții: o Românie a românilor, un Rai pe pământ pentru turiștii din toată lumea care vor vrea să ne descopere și să ne cunoască.
Cel puțin asta este părerea unui investitor visător, luptător pentru șansa semenilor săi din Straja, din Valea Jiului, din România.
