Mai mulți social-democrați din Petroșani vor a doua funcție de conducere a localității în condițiile în care fac majoritatea în legislativul local. Potrivit unor surse din interiorul organizației, cel puțin trei persoane își doresc postul de viceprimar iar pentru acest lucru se duc adevărate lupte interne. Taberele sunt împărțite și nu doar această miză îi dezbină pe pesediști, ci și o serie de măsuri luate de conducerea organizației. ”Actualul președinte al PSD Petroșani, Ioan Rus, este contestat pentru că nu s-a implicat în campania lui Costel Postolache așa cum ar fi trebuit. Există riscul ca din organizație să plece mai mulți oameni. O altă nemulțumire a membrilor vechi este că nu s-a respectat statutul, când s-a înființat un nou post de vicepreședinte pentru Sorin Vasilescu. Până la alegerile parlamentare s-ar putea să explodeze nemulțumirea oamenilor dacă actuala conducere nu va ține cont de părerea membrilor de partid”, spun sursele noastre. Pe de altă parte, aproape după fiecare scrutin în organizație au existat frământări și s-a amenințat cu demisii. PSD Petroșani are 7 consilieri locali și se bazează și pe sprijinul ALDE, formațiune care are doi consilieri dar și pe cel al independentului Dorina Niță. PNL are 9 aleși locali și pentru a-și pune viceprimarul are nevoie de un vot de la celelalte formațiuni.
SPONSORIZATE
ANUNȚURI-PUBLICITATE
SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR
🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila!
📁 Cu Serviciile noastre de...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!
Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Curs – Expert Achiziții Publice
Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală
🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...
TE-AR PUTEA INTERESA
ACTUALITATE
PRIMUL CAZ DE HOLERĂ DUPĂ 103 ANI, DESCOPERIT ÎN APROPIEREA GRANIȚEI ROMÂNIEI
Autoritățile bulgare au raportat recent un caz de holeră la granița României, fiind primul...
EVENIMENT
ACCIDENT MORTAL CERCETAT DE POLIȚIȘTII IPJ GORJ
În noaptea de 14 spre 15 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au...
LIFE&STYLE
INTIMITATE ȘI BUNĂSTARE: CELE MAI NOI TENDINȚE ÎN VIAȚA SEXUALĂ PENTRU UN STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Viața sexuală este o parte esențială a bunăstării generale, contribuind la îmbunătățirea sănătății fizice...