MAI: "În aproape 6 luni au fost evaluate numai 6 teze de doctorat de la Academia de Poliţie. Se impune o analizare a acestui proces"

Având în vedere demersul inițiat de către conducerea Academiei de Poliție și concretizat prin hotărârea Consiliului de Administrație nr. 40 din octombrie 2018, de a sesiza Comisia de Etică și Deontologie Universitară pentru verificarea standardelor de etică specifice elaborării tezelor de doctorat, conducerea MAI a solicitat o informare din partea Academiei de Poliție privind stadiul derulării acestui proces.

Constatând că în aproape 6 luni au fost evaluate și s-au emis puncte de vedere pentru numai 6 lucrări de doctorat, ministrul afacerilor interne consideră că se impune o evaluare a modului de organizare a acestui proces desfășurat la nivelul Academiei de Poliție.

Precizăm că în conformitate cu informarea realizată de rectorul Academiei de Poliție, Comisia de Etică și Deontologie Universitară a fost sesizată pentru 60 de teze de doctorat susținute din 2011 și până în prezent. La acestea se adaugă și tezele de doctorat aparținând întregii conduceri a Academiei de Poliție, pentru a se clarifica orice suspiciuni de plagiat față de aceștia.

Evaluarea procesului de verificare a tezelor de doctorat se va desfășura exclusiv din perspectiva organizării administrative a procesului, fără legătură cu analiza respectivelor teze de doctorat, această analiză a lucrărilor putând fi realizată numai de către organismele abilitate de legislația din domeniul învățământului și nu de către un organism de control al MAI.

De asemenea, activitatea va urmări respectarea principiului autonomiei universitare.

Conform prevederilor normative, Comisia de Etică și Deontologie Universitară din cadrul Academiei de Poliție își desfășoară activitatea în baza Regulamentului Comisiei, aprobat prin Hotărârea Senatului Academiei din anul 2017.