MAI a primit din partea IGPR trei seturi de documente în cazul poliţistului Eugen Stan

MAI a primit din partea IGPR în cursul zilei de luni, 15 ianuarie 2017, 3 seturi de documente, astfel:

1. Raportul înaintat vineri, 12 ianuarie 2017, de șeful Poliției Române premierului Mihai Tudose. Aspectele prezentate în acest raport vor fi analizate de Corpul de Control al MAI, care desfășoară o activitate de control la Inspectoratul General al Poliției Române.

  1. Solicitarea de declanșare a cercetării prealabile pentru domnul chestor Voicu Mihai Marius și domnul chestor Nicu Dragoș-Orlando. Aceste cercetări urmează a se declanșa, conform legii și procedurilor interne.
  2. Au fost primite 2 rapoarte ale domnului chestor Nicu Dragoș și domnului comisar șef Ștefan Marius, de încetare a împuternicirii pe funcțiile ocupate în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Precizăm că, spre deosebire de modul în care au fost prezentate public aceste rapoarte (ca fiind rapoarte de demisie), consecințele rapoartelor de încetare a împuternicirii sunt, conform legii, acelea că respectivii ofițeri vor reveni pe funcțiile de bază, ocupate în urma câștigării concursurilor, respectiv, funcții de adjunct în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

În ceea ce privește raportul aparținând șefului Poliției Capitalei, competența legală de a se pronunța pe acesta aparține conducerii MAI. Față de raportul adjunctului, urmează să dispună conducerea Poliției Române, întrucât, potrivit legii, raporturile de serviciu ale acestuia sunt gestionate la nivelul acestei instituții.