Mascații IPJ Hunedoara au descins în Valea Jiului

Sunt căutați mai mulți suspecți care fac parte dintr-o grupare interlopă ce acționa pe raza Văii Jiului, în special în municipiul Petroșani. Doi dintre suspecți au fost ridicați de mascați iar alții încă sunt căutați. Indivizii sunt suspectați de infracțiuni comise cu violență. Unii dintre ei au atacat săptămâna trecută un jurnalist chiar în fața locuinței acestuia și în fața Poliției Petroșani.
 
Operațiunea derulată de polițiștii judiciariști din Petroșani vizează patru persoane pe numele cărora au fost emise mandate de aducere în vederea audierii într-un dosar penal. Potrivit unor surse de încredere, unul dintre suspecți se numește Muntean Bobi, recidivist, acesta fiind suspectat că alături de alți complici ar fi oprit în trafic un autoturism și l-a agresat pe cel de la volan. Totul s-a întâmplat la finele lunii iunie, iar suspectul l-ar fi bătut pe un tânăr cu care avea o dispută legată de o sumă de bani ce ar fi provenit de pe urma unor droguri. Ancheta derulată de procurorii petroșăneni urmează să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat și dacă la mijloc este vorba de substanțe stupefiante, caz în care pe fir ar putea intra și ofițerii BCCO. Un alt suspect, Goman Marius a reușit să fugă de polițiști și este căutat de luptătorii de la SAS.
În urmă cu puțin timp a fost ridicat de polițiștii de la Petroșani și numitul Muntean Ion, zis Bonjasky.

Revenim cu video în exclusivitate