Măsurile IGSU pentru sezonul estival

0

Pentru al treilea an consecutiv, punctele de prim-ajutor ale pompierilor au devenit operaționale în șapte dintre stațiunile litoralului românesc.

 

Pentru prevenirea situațiilor de urgență, consolidarea climatului de securitate a cetățenilor care tranzitează stațiunile litoralului românesc și optimizarea misiunilor de răspuns, Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a dispus o serie de măsuri care să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc, în concordanță cu prevederile concepției de acțiune aprobată la nivelul MAI. Acestea vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie, prin suplimentarea personalului și tehnicii existente la nivelul județului Constanţa, cu efective și mijloace specifice din mai multe județe ale țării care să optimizeze misiunile pompierilor salvatori.

 

Astfel, pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă, în perioada 10 iunie – 15 septembrie a.c., inspectori de prevenire din mai multe județe ale țării participă, alături de specialiștii constănțeni, la acțiuni de promovare a  mesajului informativ-educativ în rândul turiștilor, precum şi la activităţi de îndrumare, instruire şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor. Controalele de prevenire se derulează la unități de turism și de agrement, cu precădere la cele la care se înregistrează un aflux mare de turiști, la cele care funcționează fără deținerea autorizației de securitate la incendiu, precum și la cele la care au fost constatate, pe timpul verificărilor anterioare, deficiențe grave din punct de vedere al securității la incendiu.

 

Totodată, prin dislocarea personalului operativ din 14 județe, peste 200 de pompieri sunt la datorie, zilnic, pe litoral, pentru ca românii să aibă o vacanță fără evenimente care să le pună viața în pericol. Tehnica specifică de intervenție (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate, motociclete SMURD) va susține misiunile orientate spre siguranța celor care aleg să-și petreacă timpul liber pe litoral.

 

O atenție deosebită este acordată și eficientizării misiunilor de răspuns la situații ce pot apărea pe autostrăzile A2 si A4, astfel că, în fiecare weekend, în perioada sezonului estival, mai multe echipaje de pompieri asigură intervenţiile în situații de urgență (inclusiv cele medicale) pe tronsoane prestabilite, cu personal și tehnică din județele Călărași, Constanţa, Ialomiţa şi Bucureşti-Ilfov.

 

De asemenea, pentru creșterea gradului de siguranță a constănțenilor și a celor care aleg    să-și petreacă vacanța pe litoral, începând de vineri, 15 iunie a.c., în zonele intens circulate din județul Constanța, au fost operaționalizate 21 de puncte de lucru temporare, repartizate după cum urmează:

  • 9 puncte de stingere a incendiilor, încadrate fiecare cu o autospecială de intervenție, în localitățile Cogealac, Crucea, Adamclisi, Valea Dacilor și Ovidiu, precum și în stațiunile Mamaia, Techirghiol, Costineşti și Vama Veche;
  • 7 puncte de prim ajutor, dotate cu corturi, ambulanțe, șenilate și motociclete SMURD, în stațiunile Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn și Vama Veche.
  • 5 puncte de salvare acvatică, încadrate fiecare cu o ambarcațiune, în zonele: Portul Turistic Tomis, Portul Belona, Portul turistic Mangalia, Lacul Siutghiol și Lacul Techirghiol.

 

Similar anului trecut, echipajele de intervenție din cadrul punctelor de lucru temporare sunt completate cu 20 de elevi ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, care, în perioada stagiului de practică desfășurat în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Constanța, vor susține misiunile de răspuns.

 

INFO BACKGROUND:

Proiectul, lansat la inițiativa Departamentului pentru Situații de Urgență în anul 2016, urmăreşte îmbunătăţirea modului în care este acordată asistenţa medicală de urgenţă şi creşterea gradului de securitate a cetăţenilor, prin mobilizarea forţelor şi mijloacelor tehnice specifice intervenţiei în cazul producerii diverselor situaţii de urgenţă.

  • în zonele unde au fost înregistrate în ultimii 5 ani cele mai multe situații de urgență, au fost instalate corturi de prim-ajutor. Acestea se găsesc, pe întreaga durată a sezonului estival, pe plajele din Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Costineşti, Saturn și Vama Veche. Corturile sunt dotate cu aer condiționat și toate echipamentele necesare acordării prim-ajutorului medical calificat: defibrilatoare semi-automate, medicamente, materiale sanitare și tărgi. Programul de funcționare al acestora este cuprins în intervalul orar 08.00 – 20.00. Lângă corturi staționează șenilatele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, capabile să asigure intervenția pe plajă, astfel încât paramedicii să poată transporta eventualele victime cât mai rapid la corturile de prim-ajutor;
  • intervențiile la incendii și alte situații de urgență sunt asigurate de peste 30 de autospeciale de stingere, pregătite să intervină în orice punct din judeţ;
  • pe perioada sezonului estival, misiunile de salvare pe apă sunt asigurate de 5 ambarcațiuni (o barcă pneumatică, 2 TARGA, 1 RIB și 1 CBRN), deservite de scafandri de la inspectoratele pentru situații de urgență din țară;
  • pentru asigurarea unui răspuns prompt și eficient, în fiecare sfârșit de săptămână din perioada sezonului estival, se asigură intervenția în situații de urgență pe autostrăzile A2 și A4, astfel:

ISU Bucureşti-Ilfov a operaţionalizat un punct de lucru la km 19, încadrat cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și prim-ajutor;

ISU Călăraşi a operaţionalizat două puncte de lucru: unul în localitatea Lehliu-Gară, la km 64, dotat cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de descarcerare grea și cel de-al doilea în localitatea Drajna, la km 105, dotat cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și prim-ajutor;

ISU Constanţa a operaţionalizat un punct de lucru în localitatea Valea Dacilor, la km 193, dotat cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și prim-ajutor;

ISU Ialomiţa a dislocat o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare grea la Staţia de Pompieri Feteşti, lângă Autostrada A2 – Km 142.

 

Date statistice LITORAL 2017:

 

PREVENIRE

În perioada de referință, inspectorii de prevenire au participat la acțiuni de promovare a mesajului informativ-educativ în rândul turiștilor, precum şi la activităţi de îndrumare, instruire şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor.

Personalul specializat a derulat 525 controale la unităţi de turism, în urma cărora au fost constatate 4.147 deficiențe pe linia apărării împotriva incendiilor și aplicate 3.775 sancţiuni (3.040 avertismente şi 735 amenzi), în cuantum de peste 780.000 lei.

Pe lângă controalele tematice planificate s-au executat şi controale inopinate, pe timpul zilei sau pe timpul nopţii, în perioadele de week-end sau sărbători legale.

De asemenea, pe timpul celor 615 activităţi de informare preventivă au fost derulate instruiri cu personalul aflat la locul de muncă și turiști, fiind diseminate materiale informative utile pentru cetățeni.

 

OPERATIV

Statistica misiunilor derulate de personalul specializat care a încadrat cele 21 de puncte temporare operaționalizate pe litoral în anul 2017 relevă faptul că acesta a fost solicitat să intervină în 1.487 de situații pentru acordarea primului ajutor medical calificat.

De asemenea, au fost salvate de la înec 89 de persoane (15 copii și 74 adulți), iar echipajele profesioniste care deserveau punctele temporare de stingere au fost solicitate să intervină la 205 incendii.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.