Meditații oferite de Crucea Roșie

Crucea Roșie, Filiala județului Hunedoara dorește să vină și anul acesta în sprijinul comunității și să devină un partener permanent al acesteia. Am propus și am primit sprijin din partea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, din partea voluntarilor filialei noastre și din partea presei cu privire la realizarea unui proiect de suflet. Este vorba despre crearea cadrului necesar în vederea pregătirii suplimentare corespunzătoare a elevilor care urmează să susțină examenul de bacalaureat în vara anului 2016.

Activitățile se vor desfășura la sediul filialei hunedorene de Crucea Roșie din Deva. Prin această activitate dorim să venim în sprijinul elevilor care au potențial, dar nu își permit pregătire suplimentară din cauza situației materiale. Derularea acestui program dorește să creeze și o punte de legătură mai puternică între elevi și profesori datorită faptului că activitățile vor avea loc în afara spațiului unităților de învățământ. Salutăm deschiderea de care au dat dovadă profesorii în sprijinirea acestui proiect. Ceea ce trebuie spus este că absolut toți cei implicați fac muncă voluntară, nefiind retribuiți pentru efortul depus.

Cum se derulează proiectul!? În fiecare zi, conform graficului anexat, profesorul va fi prezent la ora 1600 la sediul Crucii Roșii pentru susținerea orei de pregătire. Trebuie să subliniem faptul că pot beneficia de pregătire toți cei care urmează să suțină examenul de bacalaureat în această sesiune, indiferent dacă mai sunt sau nu elevi. Meditațiile vor începe din data de 21 martie 2016 și se vor acorda până la sfârșitul anului școlar în curs.

Facem apel și solicităm mass-media locale sprijinul în sensul de a publica periodic programul de pregătire, astfel încât doritorii să știe exact când – în ce zile și la ce ore – să se întâlnească la sediul Crucii Roșii cu profesorul și materia dorite.

Mulțumim public cadrelor didactice, Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, voluntarilor de Crucea Roșie pentru dăruirea de care dau dovadă și îi asigurăm de întreaga noastră prețuire.

Programul de pregătire pentru

Examenul de Bacalaureat 2016 – CRUCEA ROȘIE DEVA

 

ZIUA

DISCIPLINA

ORA

PERIOADA

Luni

Limba și literatura română

16.00

Martie – Iunie 2016

Marți

Matematică / Fizică

16.00

Martie – Iunie 2016

Miercuri

Chimie

16.00

Martie – Iunie 2016

Joi

Biologie

16.00

Martie – Iunie 2016

Vineri

Fizică / Matematică

16.00

Martie – Iunie 2016

 

Cursurile de pregătire au loc la sediul Crucii Roșii Deva

Sediul este situat în mun. Deva, Al. Viitorului, nr. 4, cartier Gojdu