Mesaj al PSD în legătură cu OUG 114

Partidul Social Democrat a postat pe pagina de Facebook un mesaj în care susține că abrogarea OUG 114 ar avea mai multe consecinte negative, precizând că aceasta este solicitarea PNL și USR „de dragul unor corporații supărate că trebuie își reducă puțin profiturile”.

„CETĂȚENII SAU CORPORAȚIILE? PE CINE REPREZINTĂ PNL ȘI USR ÎN PARLAMENT?
PNL și USR i-au cerut ieri primului-ministru să abroge Ordonanța 114, așa-numita „ordonanță pe lăcomie”. Să vedem însă care ar fi efectele:
• Scăderea salariului minim pentru angajații cu studii superioare și pentru cei din construcții;
• Creșterea facturilor la gaze și electricitate după 1 aprilie;
• Anularea majorării punctului de pensie prevăzută pentru 1 septembrie;
• Creșterea ratelor la creditele în lei;
• Comisioane mai mari plătite de români administratorilor privați din Pilonul II de pensii.
Asta cer PNL și USR de dragul unor corporații supărate că trebuie își reducă puțin profiturile din cauza Ordonanței 114.
Nu vom permite acest lucru!”, se arată în mesajul postat de reprezentanții PSD.