Mii de misiuni ale jandarmilor

0

Peste 4000 de misiuni executate, peste 3000 de sancțiuni aplicate și peste 500 de infracțiuni constatate – Bilanțul activității desfășurate de jandarmii timișoreni în anul 2015

Marți, 12.01.2016, în Aulă Magna a Universității de Vest din Timișoara, a avut loc evaluarea rezultatelor obținute de către jandarmii timișoreni în anul 2015 — activitate condusă de Primul adjunct al inspectorului general și Șef al Statului Major al Jandarmeriei Române, Gl.bg. Dr. Ovidiu VASILICĂ, la această activitate fiind invitați prefectul județului Timiș, dl. Mircea Băcală, comandantul Garnizoanei, inspectorii șefi ai I.P.J., I.T.P.F. și I.S.U.J. Timiș dar și alți șefi de instituții locale cu care Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara a cooperat pe parcursul anului pentru bună desfășurare a misiunilor de ordine publică.

Ca în fiecare an, îndeplinirea atribuțiilor legale, siguranța cetățenilor, prevenirea și combaterea faptelor antisociale și asigurarea ordinii publice au fost doar câteva dintre obiectivele urmărite.

Jandarmii au acționat pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și contravențional în zona de responsabilitate teritorială, avându-se în vedere evenimentele ce au implicat participarea unui public numeros, asigurarea ordinii publice la manifestările cultural artistice, religioase, la manifestări de protest, precum și participarea la misiuni în cooperare/colaborare cu B.C.C.O Timișoara, Direcția Silvică Timiș, Direcția Regională Vamală, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, D.I.I.C.O.T, D.N.A., Inspectoratele de Jandarmi Județene Timiș, Arad și Hunedoara.

Pe lângă misiunile organizate și executate nemijlocit de efectivele de jandarmi, pe parcursul anului 2015 au fost intensificate și misiunile de menținere a ordinii publice în comun cu structurile de poliție, prin constituirea de patrule mixte atât în mediul urban cât și rural, precum și misiunile executate împreună cu efectivele poliției de frontieră, în zona P.C.T.F.-urilor din județul Timiș.

Realizările anului 2015 au fost prezentate sintetic, cu accent pe contribuția la asigurarea ordinii și siguranței publice.

Referitor la faptele de natură penală constatate de jandarmi în perioada de referință, au fost constatate 510 infracțiuni cu 539 autori, pe linia constatării și aplicării sancțiunilor contravenționale, fiind aplicate 3.017 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 600.000 de lei. Tot la acest capitol, putem aminti și bunurile ridicate în vederea confiscării de către jandarmii timișoreni, însumate la peste 80.000 de lei. Totodată, au fost scoase în evidență neajunsurile, greutățile și problemele întâmpinate în desfășurarea misiunilor.

Primul adjunct al inspectorului general și participanții la activitate au apreciat pozitiv întreaga activitate a jandarmilor timișoreni pe parcursul anului încheiat, au adus mulțumiri acestora pentru capacitatea de efort și sprijinul acordat în situații deosebite, solicitând totodată că și pe viitor aceștia să rămână permanent în slujba cetățenilor și să răspundă prompt tuturor solicitărilor comunităților locale în prisma faptului că 2016 este un an încărcat de evenimente importante.

Compartimentul de Informare Relații Publice și cu Publicul

Purtător de cuvânt

Plt. maj. Nicolae Bocâncă6_resize

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.