MII DE POLIȚIȘTI LA DATORIE, PENTRU SIGURANȚA COMUNITĂȚII

Aproape 11.000 de polițiști au intervenit, ieri, la peste 2.000 de evenimente și au desfășurat aproape 340 de acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților. Pentru neregulile depistate, au fost aplicate aproape 9.000 de amenzi, iar peste 500 de șoferi au rămas, temporar, fără permis.
La data de 22 noiembrie a.c., aproape 11.000 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Într-o singură zi, au fost organizate 338 de  acțiuni și s-a intervenit la 2.294 de evenimente, dintre care 1.825 au fost sesizate prin SNUAU 112.
În urma activităților, au fost constatate 818 infracţiuni, dintre care 142 au fost constatate în flagrant delict.
De asemenea, au fost depistate 15 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 48 de măsuri restrictive de libertate.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 8.779 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 2.611.074 de lei, şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 98.386 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române.
Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 103 infracțiuni la regimul rutier.
Au fost reținute 511 permise de conducere și au fost retrase 219 de certificate de înmatriculare.
Activităţile au fost desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și vor continua și în periada următoare.