Ministerul Afacerilor Externe cere românilor din Italia aflaţi în dificultate să sune numerele de urgenţă

0

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, duminică, un mesaj în urma cutremurului care a afectat Italia, făcând apel la cetăţenii români care s-ar afla în dificultate să contacteze misiunile diplomatice din zonă la numerele de urgenţă, precum şi autorităţile locale italiene.

“În dimineaţa zilei de 30 octombrie 2016 a avut loc un cutremur de mare intensitate (6.1) în zona centrală a Italiei (Epicentru zona Norcia, Regiunea Umbria). Dacă există cazuri de cetăţeni români aflaţi în dificultate, nu ezitaţi să apelaţi la numerele de Urgenţă ale misiunilor diplomatice, Ambasadei României la Roma +39 345 1473935 (Lazio, Umbria, Abruzzo) şi Consulatului General al României la Bologna +39 349 1178220 (Marche, Emilia-Romagna şi Toscana)”, anunţă MAE.

Ministerul le transmite cetăţenilor să contacteze în paralel şi autorităţile locale din Italia şi Protecţia Civilă la numărul special 800 840 840.

Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 grade a avut loc, duminică dimineață, în jurul orei 07.40, în Italia. Seismul s-a produs în zona Ascoli, centrul Italiei, la circa 134 de kilometri depărtare de Roma.

Circa 20 de replici s-au produs sâmbătă în centrul Italiei, la câteva zile de la seria de seisme puternice care au trezit teama în rândul locuitorilor din această regiune privind posibilitatea producerii unui seism de amploarea celui din luna august care s-a soldat cu aproape 300 de victime.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.