Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Ministrul Carmen Dan, în zonele afectate de inundații

    PUBLICAT ÎN

    Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, s-a deplasat, în cursul zilei de joi, 15 martie a.c., în zonele afectate de inundații aflate la granița județelor Covasna și Brașov.

     

    În prima parte a zilei a fost realizat un survol al întregului perimetru inundat, cu un elicopter aparținând Inspectoratului General de Aviație din cadrul MAI, în vederea evaluării situației în ansamblu.Ulterior, s-a făcut o primă oprire în localitatea Augustin – județul Brașov unde autoritățile acționau pentru degajarea apei și supraînălțarea unor diguri. Menționăm că, în cursul nopții trecute, din această localitate au fost evacuate, la rude, 20 de persoane.

    Tot în județul Brașov, oficialul MAI a discutat cu autoritățile din localitatea Comăna unde a fost afectat un pod rutier care face legătura între comună și câteva sate limitrofe. Precizăm că, în momentul de față, accesul spre aceste zone se realizează pietonal.

    De asemenea, ministrul Carmen Dan s-a deplasat în județul Covasna, la Căpeni, unde, chiar daca nivelul apelor a scăzut față de aseară, există în continuare riscul de rupere a digului de protecție la râul Olt.

    Pe parcursul acestor deplasări, ministrul Carmen Dan a discutat cu autoritățile locale despre efectele produse de inundații, despre modul în care s-a acționat la fața locului, dar și despre gestionarea riscurilor care încă mai există.

    Ministrul a discutat cu locuitorii din zonele expuse riscului de inundații despre importanța punerii în aplicare a măsurilor preventive dispuse în cunoștință de cauză de către autorități.

    Precizăm că, la fața locului, s-a aflat și ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, secretarul de stat Raed Arafat, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, general de brigadă Dan Paul Iamandi și șeful Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, colonel Gheorghe Sebastian Cucoș.

    La întoarcerea spre Bucuresti, ministrul Carmen Dan s-a oprit și în localitatea Islaz din județul Teleorman care, după Covasna și Brașov, a fost cel mai puternic afectat de fenomenele hidrologice din ultimele zile, aproape 30 de localități fiind inundate. Având în vedere că această localitate se află la vărsarea râului Olt în Dunăre, ministrul afacerilor interne a discutat cu autoritățile din zonă despre măsurile care trebuie luate în zilele următoare pentru protejarea populației.

    Conform situației centralizate la nivelul MAI, pana la ora 15.00, inundațiile au afectat 35 de localități din 14 județe. De asemenea, s-au înregistrat dificultăți privind circulația pe 3 drumuri naționale, 10 drumuri județene și pe un tronson de cale ferată.

    Cea mai gravă situație a fost înregistrată în județele Covasna, localitatea Căpeni, respectiv Brașov, localitatea Augustin. Efecte ale inundațiilor au fost înregistrate și în județele Bacău, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Harghita, Mureș, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vâlcea, Vaslui, Vrancea.

     

    SPONSORIZATE

    CNAIR: RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE ( >12 T) PE FONDUL CODULUI ROȘU DE CANICULĂ

    În contextul avertizării de cod roșu de caniculă emisă de Administrația Națională de Meteorologie...

    ITM HUNEDOARA: Măsuri de protecție în perioade cu temperaturi extreme ridicate

    (ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr.99 din 29 iunie 2000)În sensul O.U.G nr.99/2000, prin temperaturi extreme...

    STS: Mii de apeluri la 112 în weekendul cu primul cod roșu extins de caniculă

    Pe perioada de valabilitate a primului cod roșu de caniculă extins pentru mai mult...

    Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creșterea investițiilor străine directe în Europa Centrală și de Est. Cazul României

    Pentru ca țările emergente din Europa Centrală și de Est să atingă un ritm...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    PATRU PERSOANE REȚINUTE PENTRU TRAFIC DE DROGURI ÎN SIBIU

    Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial...

    ATAC BARBAR ÎN SECTORUL 1: BĂRBAT LOVIT CU SATÂRUL ÎN CAP ÎN TIMP CE ÎNCERCA SĂ PRINDĂ UN HOȚ DE ȚIGĂRI

    În Sectorul 1 al Capitalei, un incident violent a avut loc când un bărbat...

    ACCIDENT RUTIER ÎN VRANCEA: CINCI PERSOANE RĂNITE PE DN 2 E85

    În acest moment, polițiștii rutieri intervin la un accident rutier, sesizat prin SNUAU 112...