Organizația sindicală a solicitat premierului Dacian Cioloş, printr-o scrisoare deschisă, demiterea ministrului Energiei, pentru că nu s-a implicat în găsirea unor soluţii care să elimine perturbaţiile din piaţa de energie, a preşedintelui ANRE şi a directorului general al Operatorului Pieţei de Energie (OPCOM), pentru neîndeplinirea atribuţiilor legale legate de funcţionarea corespunzătoare a pieţei de energie. Din Federaţia Naţională Mine Energie face parte și Sindicatul „Muntele”, structură reprezentativă la nivelul Complexului Energetic Hunedoara. În scrisoare se mai solicită sesizarea Consiliului Concurenţei pentru analiza situaţiei actuale din piaţa de energie, a organelor competente ale statului pentru cercetarea ilegalităţilor semnalate în Raportului Consiliului Concurenţei din data de 16 ianuarie 2016, în legătură cu piaţa de energie şi SN Hidroelectrica SA, dispunerea unui control la companiile de stat producătoare de energie pentru a stopa declinul economico-financiar al acestora şi recuperarea prejudiciilor aduse producătorilor de energie ai statului de managementul defectuos al acestora. ”Dacă lucrurile nu se întâmplă aşa cum ne-am dori, adică organismele statului să protejeze interesele statului român şi al cetăţenilor săi, atunci ne vom simţi obligaţi să ne apărăm locurile de muncă şi interesele, prin declanşarea unei greve generale la nivelul tuturor producătorilor de energie ai statului”, se arată în scrisoare.
SPONSORIZATE
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia
🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs!
Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR
🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila!
📁 Cu Serviciile noastre de...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!
Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...
TE-AR PUTEA INTERESA
INFORMARE/PROMOVARE
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ SEMNAT ÎN SECTORUL CULTURĂ: DREPTURI CLARE PENTRU SALARIAȚII DIN DOMENIU
Negocierile privind noul contract colectiv de muncă la nivel de sector cultură au fost...
ACTUALITATE
Rădoi Raul Alexandru, apropiat al interlopului Pavel Tisaru, s-a filmat în cabina de vot și a postat clipul pe rețelele sociale. Poliția s-a autosesizat....
Un nou gest de sfidare a legii a fost comis în ziua alegerilor în...
ACTUALITATE
Goman Marius Alin, membru al grupării interlope conduse de Pavel Tisaru, acuzat de agresiune violentă asupra unei femei. Dosarul a fost transmis la Parchetul...
Potrivit surselor noastre, în urmă cu aproximativ două săptămâni, o femeie a fost agresată...