Minoră torturată de iubitul gelos


Doar o bestie putea comite asemenea fapte, de o cruzime fără margini, își spun anchetatorii cazului șocant din Petrila, unde o minoră a fost salvată de polițiști din mâinile iubitului extrem de gelos. Agresorul a fost arestat pentru 30 de zile, dar a contestat decizia judecătorilor din Petroșani.
Un control de rutină efectuat de polițiștii rutieri din Petrila a fost salvarea copilei de 17 ani, din localitatea Rovinari, județul Gorj, sechestrată de iubitul ei de 27 de ani, Duma Ioan Daniel, din Petrila. Amânunte șocante ies la iveală după ce anchetatorii au stat de vorbă cu minora. Tânăra, nu doar că a fost sechestrată timp de două zile și violată, ci a fost bătută cu furie de individul gelos până i-au fost rupte trei coaste. N-a fost de ajuns și Duma a tăiat-o cu cuțitul în zona vaginului, iar în toate aceste zile în care a fost forțată să-i satisfacă poftele, individul nu i-a dat o bucată de pâine. Când a ajuns în brațele polițiștilor, copila, până să o preia echipajul medical, a cerut ceva de mâncare. Polițiștii au hrănit-o și au aflat apoi ce calvar a trebuit să îndure. Potrivit șefului Poliției Petrila, comisar șef Ovidiu Zaharie, infracțiunea este în formă agravantă și, în acest caz, suspectul nu poate scăpa de răspunderea penală chiar dacă victima, prin reprezentanții legali, ar decide să-l ierte pe individ. Copila a fost preluată de părinți și internată într-un spital din Rovinari, iar starea ei este stabilă dar va avea nevoie de o perioadă îndelungată pentru a-și reveni atât fizic cât și psihic.
Agresorul, Duma Ioan Daniel a fost încarcerat în arestul IPJ Hunedoara, unde va rămâne în următoarele 30 de zile, dacă și magistrații de la Tribunalul Hunedoara vor decide că eliberarea lui reprezintă un pericol pentru societate.
Reamintim că individul și-a sechestrat iubita și a dus-o în zona Roșia, o zonă muntoasă și timp de două zile a bătut-o și a violat-o. Norocul ei a fost un echipaj de poliție care a oprit în trafic, pentru un control de rutină, autoturismul condus de Duma. Minora s-a dus direct la poliţiști şi le-a cerut ajutorul. Anchetatorii au stabilit că între cei doi tineri se înfiripase o relație în urmă cu circa un an, însă bărbatul era foarte gelos, acesta fiind și motivul pentru care și-a vărsat furia pe copilă. Poliţiştii, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, îl cercetează pe individ pentru infracţiunile de viol, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe şi ameninţare.