MOŢIUNEA DE CENZURĂ a trecut. Guvernul Dăncilă a căzut, 238 de parlamentari au votat "pentru"

E oficial! Moţiunea de cenzură a trecut. 238 de parlamentari au votat „pentru”.
„Coșmarul pe care îl trăiește România de trei ani a încetat”, a declarat liderul PNL, Ludovic Orban, după ce a aflat că moţiunea de cenzură a trecut.
”Astăzi, Parlamentul României a trimis acasă Guvernul PSD, care și-a bătut joc de România, așa cum nu și-a bătut joc nimeni de România în ultimii 30 de ani. Mulțumesc președintelui Klaus Iohannis pentru implicarea decisivă în succesul acestei moțiuni. Le mulțumesc colegilor din PNL care au fost prezenți toți și au votat la vedere în favoarea acestei moțiuni”, a declarat Orban.