Natalia-Elena Intotero: Programul de Intership 2019 a fost lansat!

Miercuri, 17 iulie, în cadrul unui eveniment organizat de Guvernul României, a fost lansat Programul de Intership 2019, un program care le oferă tinerilor șansa să învețe ceea ce le place, să primească o indemnizație, să aibă asigurare de sănătate, dar și posibilitatea continuării ca angajat, odată finalizat stagiul.
200 de tineri studenți și absolvenți au intrat în programul din acest an. Dintre aceștia, 34 provin din diaspora și din Republica Moldova. Timp două luni, ei vor lucra în 55 de ministere și alte instituții ale statului. 

Programul de Intership a fost îmbunătățit anul trecut, odată cu intrarea în vigoare a Legii Intershipului, respectiv august 2018. Ne-am străduit să concepem un cadru legislativ de așa manieră încât să creștem integrarea tinerilor pe piața muncii, dar și să asigurăm șanse reale de muncă pentru tineri.
Spre deosebire de stagiile obișnuite de practică, care nu se desfășoară pe hârtie, internship-ul presupune un angajament serios atât din partea internului, cât și din partea organizației gazdă.
Beneficiarul programului are dreptul la o indemnizație lunară netă de 50% din echivalentul salariului de bază minim brut pe țară. Organizația gazdă are obligația asigurării în sistemul asigurărilor de sănătate a internului, iar angajatorii vor fi și ei recompensați, dacă beneficiarii internship-ului se transformă în angajați.
Tinerii au șansa să folosească această perioadă pentru a învăța cât mai multe de la profesioniștii alături de care vor lucra. Pentru mulți dintre adolescenții din anii trecuți, acest program a însemnat nu doar acumulare de experiență, ci și ocazia de a se angaja într-o instituție a statului român. În administrație este și va fi mereu nevoie de oameni tineri, foarte bine pregătiți, plini de energie și implicați. 
Natalia-Elena Intotero, 
Deputat PSD Hunedoara