Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Natalia Intotero: Dezbaterea publică privind proiectele legii învățământului

    PUBLICAT ÎN

    Astăzi, 22 august 2022, la Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, s-a desfășurat o dezbatere publică privind proiectele legilor educației, organizată de Instituția Prefectului – Județul Hunedoara, reprezentată prin domnul prefect Călin Petru MARIAN și domnii subprefecți Lorincz SZELL și Bogdan Gheorghe URDEA și de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, reprezentat prin doamna inspector școlar general prof. dr. Maria ȘTEFĂNIE, în parteneriat cu Ministerul Educației, reprezentat de către domnul ministru, Sorin Mihai CÎMPEANU, prin intervenții online, dar și de către domnii secretari de stat, Florian Ionel LIXANDRU și Antoaneta-Giorgina BOLCHIȘ.
    Din partea Parlamentului European, a fost prezent domnul europarlamentar Iuliu WINKLER, iar Parlamentul României a fost reprezentat de doamna deputat Natalia-Elena INTOTERO, președinta Comisiei pentru învățământ din cadrul Camerei Deputaților și de doamna senator Lucica Dina MUNTEAN, membru al Comisiei pentru Învățământ din cadrul Senatului. Domnul și doamnele parlamentar au salutat organizarea acestei dezbateri și au subliniat importanța educației în dezvoltarea societății.
    Președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Laurențiu NISTOR a punctat importanța acestei legi care să influențeze în bine viitorul tinerei generații.
    La eveniment au participat și alți reprezentanți ai instituțiilor naționale și județene.
    Domnul Lucian Ioan RUS, secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, alături de reprezentanti ai agenților economici și-au manifestat interesul pentru dezvoltarea învățământului profesional și dual, arătând că „forța de muncă formată în instituțiile de învățământ reprezintă viitorul României”. Participarea domnilor primari din UAT-urile reprezentative ale județului Hunedoara a fost binevenita. Domnii primari au exprimat opinii și propuneri pertinente referitoare la finanțarea sistemului de învățământ.
    Mediul universitar a fost reprezentat, în cadrul dezbaterii, de către domnul dr. Ioan DEMETER, coordonatorul extensiei Deva a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, doamna șef-lucrări dr. Mihaela POPA și domnul prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai RADU, rectorul Universității din Petroșani, care încurajează propunerile legislative, gândite în scopul superior al performanței și adaptării la provocările timpurilor moderne.
    Dezbaterea s-a bazat pe un dialog constructiv, iar reprezentanții Sindicatului Învățământ Preuniversitar Hunedoara, unităților de învățământ, elevilor și părinților participanți, au formulat propuneri obiective și pertinente în scopul îmbunătățirii celor două proiecte de legi, care să reglementeze un sistem de educație caracterizat prin calitate, integritate, etică și profesionalism.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Natalia Intotero: Aproape 200 de elevi din Hunedoara au ajuns în Parlament, într-o lecție directă despre cum se fac legile

    Aproape 200 de elevi și tineri din județul Hunedoara au participat, în această săptămână,...

    MINCIUNI inventate pentru a dărâma Jiul Petroșani! Jucătorii Jiului, staff-ul – toți și-au primit lefurile până la ultimul leu!

    Jucătorii Jiului, staff-ul – toți și-au primit lefurile până la ultimul leu!  Dovezi-bombă: înregistrări care...

    PSD HUNEDOARA: COMUNICAT DE PRESĂ – EȘECURI, CONTRADICȚII ȘI CONFUZII LA VÂRFUL PNL HUNEDOARA

    Într-o tentativă grosolană de a falsifica realitatea și de a șterge cu o cârpă...