Natalia Intotero: Pledez pentru respectarea legii și fac un apel la românii de pretutindeni să nu se lase influențați de îndemnuri și incitări la ură și la violență

0

Ministrul românilor de pretutindeni, Natalia Intotero, a condamnat violențele din Piața Victoriei și spune că românii nu au nevoie de mesaje care să dezbine .

 

”Am asistat cu profundă tristețe la evenimentele violente care au avut loc la protestul de vineri seara din București. Au fost acțiuni regretabile care nu pot avea legătură cu ideea de democrație, de exprimare a opiniilor, de protest pașnic într-un stat de drept.

Susțin dreptul democratic al oricărui cetățean de a protesta și condamn cu fermitate violența ca instrument de manifestare a opiniilor.

Cei mai mulți dintre cei care au participat la protest sunt oameni de bună credință, atât din diaspora, cât și din țară. Incidentele care au avut loc nu sunt reprezentative pentru modul în care românii de peste hotare aleg să se exprime public. Diaspora românească a demonstrat mereu că nu recurge la comportamente antisociale pentru a-și face cunoscute opiniile.

Violențele care au deturnat acest protest au fost provocate de grupuri izolate. Instituțiile abilitate trebuie să ancheteze ce s-a întâmplat, pentru a se stabili cine a instigat și cine a comis violențe.

Protestul este o formă de exprimare și, atât timp cât această activitate are loc pașnic și în conformitate cu cadrul legal, ea reflectă dreptul la opinie al oricărei persoane care ține cont de prevederile legale.

Pledez pentru respectarea legii și fac un apel la românii de pretutindeni să nu se lase influențați de îndemnuri și incitări la ură și la violență. România și românii nu au nevoie de mesaje care să dezbine și să îi întoarcă pe oameni unii împotriva celorlalți” scrie Natalia Intotero pe Facebook.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.