Noi demisii răsunătoare în PNL. Mai mulți grei ai liberalilor spun adio partidului

0

La Galaţi, liderul organizaţiei municipale a PNL a demisionat. Acesta îi cere şi demisia preşedintelui judeţean, Victor Paul Dobre, iar la Constanța, trei grei ai partidului au anunțat că demisionează din toate funcțiile pentru a rămâne simpli membri.

Preşedintele organizaţiei municipale PNL Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, şi-a anunţat demisia, vineri seara, pe pagina de Facebook şi i-a cerut demisia şi liderului organizaţiei judeţene PNL, Victor Paul Dobre, scrie DCnews.ro.
Demisia survine în urma rezultatelor slabe obţinute la alegerile parlamentare din 11 decembrie, unde PNL Galaţi a obţinut rezultate sub scorul naţional.

Ciumacenco şi-a anunţat demisia şi a anunţat că este nevoie de o nouă conducere în PNL Galaţi.

“Îmi asum bărbăteşte rezultatul prost din urmă cu câteva zile şi-mi prezint demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PNL Galaţi. Consider că, dacă iubesc acest partid, la fel ar trebui să procedeze toţi cei care au condus aceste alegeri, în frunte cu Victor Paul Dobre. Este nevoie de o echipă nouă, dacă vrem să mai salvăm ceva”, a precizat Ciumacenco pe Facebook.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.