O cisternă încărcată cu GPL s-a răsturnat pe DN21. Traficul în zonă este blocat

O cisternă încărcată cu GPL s-a răsturnat vineri seară pe DN21 (E584) Brăila – Slobozia, între localităţile brăilene Însurăţei şi Bărăganu, traficul în zonă fiind blocat, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, lt. col. Ştefan Stoian.
„Cisterna s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Şoferul este încarcerat, dar este conştient”, a declarat lt. col. Stoian.
Potrivit Centrului Infotrafic al IGPR, până când autorităţile vor stabili dacă pe lângă cisternă se va putea circula fără pericol, poate fi folosită ruta ocolitoare DJ203 Însurăţei – Zăvoaia – DJ211 – Dudeşti – Tătaru – DJ211B – Bărăganu.

Sursă: Agerpres